Ludmila Ulitkaia - Imago

Se întoarse acasă îngheţat bocnă, le găsi pe bătrâne umblând de colo-colo
fără astâmpăr, hotărâte să se spele din cap până-n picioare cu ocazia sărbătorii
de a doua zi.
— Ce sărbătoare? Nu-i nici 7 noiembrie, zi cu roşu în calendar, nici 5
decembrie, ziua Constituţiei sovietice, întrebă Boris Ivanovici.
— La noi e mare sărbătoare, e Intrarea.
Cine intra şi unde – n-au ştiut să explice, dar au hotărât toate trei să se
spele. Era şi timpul. Ultima oară se spălaseră de sărbătoarea
Acoperământului, când tocmai căzuse zăpada.
Baie bună nu avea decât Nikolai Mihailovici, băile lor se năruiseră demult.
Le-ar fi trebuit însă o zi întreagă ca să strângă zăpada troienită în grădina lui
de zarzavat. Hotărâră să se spele, ca data trecută, în izba Niurei. Când erau
tinere se căţărau pe cuptor, acolo se spălau, dar acum le era frică să nu se
ardă.
Boris Ivanovici nu se apucă să le întrebe ce şi cum să facă. Aduse putina din
tindă, cără apă de la fântână, tăie lemne şi umplu cu ele toată tinda. Dis-dedimineaţă
înfundară lemnele în sobă şi puseră apa la încălzit. În izbă se făcu
atât de cald, încât ferestrele se aburiră, geamurile plângeau şi se curăţau
singure.
Pregătiră toate cele necesare, opăriră până şi măturicile. Se gândiră şi se
răzgândiră de o mie de ori ce să facă, unde să-l trimită pe chiriaş: pe holişor
era frig, afară şi animalul îngheaţă, cum să-l gonească pe uliţă? Să-l suie pe
sobă, se frige. Izba nu are despărţituri, un singur loc era bun – după sobă. Dacă
se apucă să le spioneze? Apoi se puseră pe râs: ce-i trebuia lui, bărbat tânăr,
să vadă nişte oase bătrâne?
Îl aşezară după sobă şi traseră perdeaua. Stă Boris Ivanovici acolo cu
cartea în mână, nu poate citi. Lumina e atât de chioară, becul nu-i mai puternic
decât lumânarea. Atât doar că luminează mai departe. Şade şi ascultă
sporovăiala bătrânelor.
Întâi le umflă râsul, se uscaseră de tot, erau numai piele şi os, nici jegul nu
se prindea de ele. Pe urmă Zinaida zise că nu mai miros a nimic, când erau
tinere miroseau a p…zdă, acum doar a praf şi mucegai. Porniră să se spele –
gâfâiau, gemeau, turnau apa zăngănind ligheanele. Pe urmă una dintre ele
alunecă, se auzi un pleoscăit şi un ţipăt ascuţit. Boris Ivanovici tresări, oare să
nu le sară în ajutor? Se sculă în picioare cât era de lung şi se uită pe deasupra
perdelei. Zinaida şi Marfa, prăpădindu-se de râs ca ştrengarii când fac o
boacănă, o ridicau de la podea pe Niura.