Ludmila Ulitkaia - Imago

primul act, Katia dădu o raită din curiozitate pe la bufetului teatrului. Acolo nu
aveai loc unde să arunci un ac, era înghesuială şi mult zgomot. Era o coadă
lungă. La măsuţa din apropierea uşii stătea Viktor Iulievici. Lângă el şedea o
femeie frumoasă cu trăsături orientale. Pe masă era un buchet de flori.
Discutau între ei, pe urmă el îi puse mâna stângă pe umăr. Katia simţi că i se
rupe inima de durere. Plecă acasă fără să vadă sfârşitul spectacolului. Îi spuse
bunicii că o durea tare capul.
După o săptămână îl pândi pe Viktor Iulievici la intrarea casei lui şi-i
mărturisi că-l iubeşte. Îi era tare frică să nu râdă de ea. El nu râse. Îi puse
mâna pe umăr, aşa cum i-o pusese femeii orientale, şi-i zise cât se poate de
serios că bănuia lucrul ăsta, dar că nu ştia ce să facă.
— Nimic. Îmi vine să mor când mă gândesc la femeia cu care aţi fost la
teatru. Vă însuraţi cu ea?
— Nu, Katia. Nu mă însor cu ea, e măritată, îi răspunse profesorul la fel de
serios.
— Atunci vă căsătoriţi cu mine!
Şi Katia o luă la fugă.
— Când o să-ţi termini studiile, strigă Viktor Iulievici în urma ei.
Uşa de la intrare se închise în urma lui. Profesorul clătină din cap zâmbind,
îşi scoase portţigaretul de metal şi extrase cu îndemânare o ţigară. Putea să
facă o mulţime de lucruri cu o singură mână. Aprinse bricheta şi începu să
tragă din ţigară. Stătea locului, fuma şi zâmbea. Atunci când îşi pierduse mâna,
luase hotărârea să nu se însoare niciodată, să nu ajungă în situaţia umilitoare
de a fi la mâna soţiei, şi iată că de mai bine de zece ani evita cu dibăcie
căsătoria, fugea de ea speriat la culme, fără să şovăie – purtându-se uneori ca
neoamenii, alteori rezolvând totul cu duhul blândeţii –, exact în momentul când
se profila perspectiva închegării unei familii.
Acum însă zâmbea: fata era fermecătoare cu dragostea ei pătimaşă, de copil
inocent totodată, şi nu simţea că-l paşte vreo primejdie venită din partea ei.
Nici prin cap nu-i trecea în momentul acela că se va căsători cu ea imediat ceşi
va termina şcoala.
Tot anul şcolar următor elevii din clasa a noua se cufundară în istoria
secolului al XIX-lea. Văzut de departe, li se părea atrăgător. Întocmai ca în
saloanele prinţesei Zinaida Volkonskaia, conversaţiile lor obişnuite „se
învârteau în jurul literaturii“. Şi „în jurul istoriei“. Ca în denunţurile
colonelului Bibikov.
Toţi erau captivaţi de decembrişti – sufletul istoriei ruse şi legenda ei cea