Ludmila Ulitkaia - Imago

acolo. Îşi spuneau ceva amuzant, şi între cuvinte adăugau câte un très bien,
très bien. Tinerica se uita cu coada ochiului la Ilia din simplă curiozitate
feminină. Şi pe el îl distră atât de mult felul cum era cercetat, încât uită de ce
urca la etajul şase.
Ajuns în faţa uşii, îşi privi ceasul: întârziase zece minute. Chiar se bucură:
„Şi ce dacă! Întotdeauna întârzii, şi la voi întârzii. Cu ce sunteţi mai buni decât
alţii?“
Ciocăni şi intră.
— Intraţi, intraţi. Bună ziua… adică seara.
Un bărbat stătea la birou, cu spatele spre lumină, cu faţa în umbră.
— Întârzii, Ilia Isaievici, întârzii. Ca o domnişoară la întâlnire, remarcă
îngăduitor bărbatul.
— Da, da, zise zâmbind Ilia, obicei prost, mereu întârzii.
Simţi că tonul e cum trebuie, fără frică şi slugărnicie.
— Ce să-i faci, artiştii îşi pot permite libertăţi. Eu sunt slujbaş, am
obligaţii, sunt constrâns şi de timp, şi de împrejurări.
Tonul era ironic, vorba tipică pentru vechii moscoviţi, lucru rar pentru un
kaghebeşnic. El continuă:
— Stai jos, te rog. Poftim, aşază-te la măsuţa de acolo, altfel o să fie prea
oficial.
Bărbatul se ridică de la birou şi împinse unul dintre fotolii.
Asemenea gen de apartament era califcat drept „demilux“ – o găselniţă
sovietică, două camere comunicante, între ele o draperie tapisată bordo, în
falduri, uşa spre dormitor era întredeschisă.
În salon se aflau biroul, măsuţa rotundă, cele două fotolii şi un tablou. Ilia
aruncă o privire sus, la tablou: artă sovietică din topor, strat gros de ulei, ramă
aurită – doi băieţi, în apa până la genunchi, trag o plasă de prins peşte.
— Să facem cunoştinţă, îi întinse mâna kaghebeşnikul, Anatoli
Aleksandrovici Cibikov.
Ilia strânse mâna întinsă, simţind că începe să piardă teren. Nu avusese de
gând să strângă mâna nimănui de acolo.
Uscăţiv, dar cu faţa buhăită, cu pungi sub ochi, kaghebeşnicul scoase un
pachet de ţigări bulgăreşti început, Solnţe, avea degetele impregnate de
nicotină, cu pete galbene pe degetul mijlociu şi pe arătător.
„Fumător, fumează aceleaşi ţigări ca mine, remarcă Ilia pentru sine. Nu
seamănă a rus – părul negru, lucios, pieptănat într-o parte, în creştet nişte
şuviţe îi stau în sus. Ochii puţin asiatici. Faţă interesantă, spălăcită şi întinsă