Ludmila Ulitkaia - Imago

o luă în braţe, o zgâlţâi uşurel, şi ea îi cuprinse gâtul cu mâinile.
— Ce mi-ai adus? întrebă ea somnoroasă.
El îi şopti ceva la ureche şi fetiţa râse:
— Unde e?
Sania scoase din buzunar o bilă de sticlă în toate culorile, pe care o făcu să
alunece în palmă. Fetiţa apucă bila cu rapiditatea unei maimuţe.
Miha se uită gelos la perechea îmbrăţişată. Fetiţa nu-l recunoştea drept tată
pe bărbatul timid. El o vedea pentru prima oară şi îi era imposibil să priceapă
că fiinţa micuţă, vie, bucălată, cu ochi, cu degeţele neastâmpărate, ieşise din
el, din marea lui iubire pentru Aliona şi nu-şi dădea seama prea bine ce
legătură aveau cele două lucruri atât de importante din viaţa sa.
Făcuse deja o baie. Îşi curăţase pielea de mizeria îndurată în cei trei ani.
Voia să se spele şi înăuntru, să-şi cureţe nasul, traheile, plămânii de aerul din
puşcărie, să-şi cureţe gura, esofagul, stomacul şi intestinele de hrana şi apa
mizerabilă…
Şapte ani! Pentru asta sunt necesari şapte ani, atât le trebuie celulelor din
organismul omului ca să se refacă. Cine a spus asta? Dar în cât timp se curăţă
sufletul de mizeria din puşcărie? Ah, ce n-ar da să-şi spele creierul în azot
lichid, în clor, în amoniac, ca să şteargă din memorie tot ce îndurase în cei trei
ani! Nu i-ar păsa de s-ar şterge tot, tot ce iubise şi cunoscuse, tot ce venerase,
numai să-i dispară din memorie anii aceştia.
Prietenii nu zăboviră mult, mai puţin de un ceas, plecară toţi. Rămaseră ei
trei, în familie. Aveau multe să-şi spună. Fetiţa se ghemui în braţele mamei, îl
respinse pe tatăl ei. Miha îşi miji ochii, faţa i se crispă: fetiţei îi era frică de
el, îi întorsese spatele.
„Ce preţ mare plătesc. Copilul nu m-a recunoscut şi nu mă va recunoaşte
niciodată.“ Miha nu auzea semitonurile, nu le simţea, suferea că fusese respins.
— Haideţi să ne plimbăm. Vrei în leagăn, Maiecika?
— Vreau. Cu tine, şi o luă pe mama ei de mână.
— Îl luăm şi pe tata cu noi.
Ieşiră toţi trei. Maia se aşeză în leagăn, şi Aliona îl împinse uşor. Miha
continuă de unde se întrerupsese:
— M-au transferat la Moscova cu cinci săptămâni înainte să mă elibereze,
şi mi-am dat seama că vor să-mi pună în cârcă ceva nou. A reieşit că era în
legătură cu cazul lui Cernopiatov şi Kuşcenko. Multă vreme nu m-au confruntat
cu ei, dar mi-au citit declaraţiile lor. Mărturiile erau cumplite, n-am crezut nici
o iotă din ce declaraseră, mi-am zis că mi-au strecurat o făcătură ticluită din