Ludmila Ulitkaia - Imago

Dulin făcuse sute de expertize, dar pentru alcoolici, bineînţeles. Deodată se
fâstâci, se sperie nu se ştie din ce motiv, transpiră la subsuori, pe spinare şi pe
piept.
— Da, desigur.
Dîmşiţ îl măsură din ochi. Rezultatul nu era cine ştie ce.
— Voiam să stăm de vorbă în prealabil, acum însă mă grăbesc. Veniţi joi la
zece şi jumătate, treceţi pe la mine înainte să consultaţi pacientul.
Şi Dîmşiţ porni pe scări spre etajul al doilea, bocănind tare cu ghetuţele.
„Pesemne că-şi cumpără ghetuţele de la Lumea copiilor“, îşi zise iritat
Dulin. Şi nu greşea. Profesorul avea 36 la picior…
La opt seara, Dulin ieşi din institut ud leoarcă de transpiraţie, vlăguit,
înconjurat de un nor de frică, şi se întâlni nas în nas cu Vinberg. Profesorul se
ţinea drept, cu trupul uscat, îmbrăcat într-un costum gri uzat, cu cravată de
mătase în dungi, înconjurat de un nor de apă de colonie – elegant ca
întotdeauna…
„Nu cravata e problema, bineînţeles, îşi zise Dulin. Aşa-i natura lui. Uscat
ca pesmetul.“
Dulin se îngrăşase în ultimii doi-trei ani, mânca mult – pentru mama, pentru
bunica, pentru foamea îndurată în copilărie, aşezată undeva în adâncurile atât
de cunoscute psihiatrilor.
Porniră împreună la metrou.
— M-au chemat pentru o consultaţie la secţia specială, îl anunţă Dulin
dintr-o suflare.
Vinberg ridică sprânceana tunsă:
— Da? Au încredere. Sunteţi membru de partid, Dmitri Stepanovici?
— Bineînţeles. După liceu am făcut armata. Îi primeau pe toţi atunci.
— Da, da, disciplina de partid. Trebuie să te duci, mormăi Vinberg.
— De obicei Karpov… dar e în concediu, păru să se justifice Dulin,
rămânând şi el uimit. Se vede treaba că e vorba de un alcoolic sau de o simplă
criză. Da, toţi beau în ţara noastră, Edwin Iakovlevici: şi artiştii, şi
academicienii, şi cosmonauţii. Nu demult, la noi în secţie…
Şi Dulin se apucă să-i povestească despre artistul emerit.
— Am stat în lagăr cu un om de litere foarte talentat, îl întrerupse Vinberg.
O persoană extrem de cultivată. Îl traducea pe Rilke ca să nu-şi piardă minţile.
Mă îndoiesc că ştiţi cine e Rilke. La începutul anilor treizeci i-au făcut omului
de litere o expertiză exact aici, la Institutul Serbski. Spera să fie declarat
alcoolic. Aşa l-au şi declarat, apoi l-au trimis la tratament. Trei ani a petrecut