Ludmila Ulitkaia - Imago

Anna Aleksandrovna preda limba rusă pentru străini.
Şi ce străini! Tineri din China comunistă, veniţi să studieze la Academia
Militară. Era a opta sau a noua meserie a ei după terminarea liceului, şi de
data asta condiţiile îi conveneau de minune: şi felul cum se purtau autorităţile
cu ea, şi numărul mic de ore pe zi, şi salariul foarte bun, cu tot felul de sporuri
şi privilegii, inclusiv minunata casă de odihnă a armatei, unde avea dreptul o
dată pe an să-şi petreacă concediul fără să plătească nimic.
Nadejda Borisovna, mama lui Sania, era tehnician radiolog. Profesie rară şi
periculoasă, dar cu program de muncă redus şi cu lapte dat pe gratis pentru
întărirea organismului. Cu toate că puteau să se socotească o familie fericită,
viaţa lor nu era deloc simplă: mama şi fiica acumulaseră multe frustrări.
Amândouă rămăseseră fără soţi şi fără bărbaţii care nu le fuseseră soţi.
Nimeni însă nu le punea întrebarea lipsită de tact: unde le sunt soţii. Ştiau
numai aceia care trebuiau să ştie. Erau lăsate bine mersi în pace.
Miha îşi petrecea o groază de timp la familia Steklov. Sania atingea clapele
pianului, ele îi răspundeau. Era un fel de conversaţie ciudată cu instrumentul,
dar Miha, ghicind că se întâmpla ceva misterios, nu reuşea să dezlege taina
până la capăt.
Aşezat într-un colţ, răsfoia o carte aşteptând să discute cu Anna
Aleksandrovna. Ea îi punea în faţă biscuiţi simpli, o ceaşcă de ceai cu lapte, şi
se aşeza alături cu ţigara ţinută nu atât ca s-o fumeze, cât s-o păstreze între
degetele frumos curbate. Uneori Sania părăsea pianul şi se aşeza şi el pe un
colţ de scaun. Prezenţa lui îi încurca puţin. Miha trecuse rapid de stadiul
lecturii lui Dickens, şi Anna Aleksandrovna, fără să stea mult pe gânduri, îi
propuse să-l citească pe Puşkin.
— L-am citit deja! se împotrivi Miha.
— Puşkin e ca Evanghelia, îl citeşti toată viaţa.
— Păi atunci mai bine Evanghelia, Anna Aleksandrovna, că n-am citit-o…
Anna Aleksandrovna izbucni în râs scuturând din cap:
— O să mă omoare ai tăi. Ca să-ţi spun drept, nici o carte din literatura
europeană nu poate fi înţeleasă fără cunoaşterea Evangheliei. Nu mai vorbesc
de literatura rusă. Sania, dragule, adu-mi Evanghelia. În rusă.
— Niuta! Tu pur şi simplu corupi minorii, o înţepă drăgăstos Sania.
Cu toate astea el aduse cartea cu coperta neagră.
Conveniră ca Miha s-o citească în casa lor şi să nu sufle o vorbă despre ea.
Cât de multe comori avea Miha acum: o casă cu un pat pliant numai al lui, pe
mătuşa Ghenia cu ciorba ei, pe grasa şi beteaga de Minna care se freca de el