Ludmila Ulitkaia - Imago

mirositoare de la ţară. După şcoala generală, a intrat la liceul sanitar. Băieţii
se numărau pe degete, era apreciat, îşi dădea toată silinţa. A urmat armata, a
făcut-o la unitatea medicală. N-a rămas la Podolsk după armată, a intrat la
Institutul de Medicină din Moscova, unde l-au primit cu dispensă, scutindu-l
de examenul de admitere. De atunci a devenit orăşean în adevăratul sens al
cuvântului.
Din toată copilăria petrecută la ţară i-a rămas doar obiceiul de a se înţelege
cu animalele. Simţea lipsa unei pisici în casă şi, aducându-i Marinei iepuraşul
în fiecare sâmbătă, îi făcea plăcere să atingă cu mâinile trupuşorul cald de
animal. Nina însă nu voia să ţină animale în casă, nici măcar o pisică. Şi ce nu
voia Nina nu făcea Dulin nici să-l pici cu ceară.
Se căsătoriseră când el era în anul trei la Institutul de Medicină. Dmitri avea
cu şase ani mai mult decât nevastă-sa şi o cucerise pe bondoaca de Nina cu
statura lui înaltă, cu seriozitatea şi modestia lui. El nu-i înşelase aşteptările şi
nici ea pe ale lui. Mitia îi datora totul soţiei sale: şi dreptul de a locui la
Moscova, şi internatul la neurologie, şi aspirantura. Nici în vis nu-şi închipuia
să ajungă până acolo, dar Nina îi găsise prin cunoştinţe un post într-un institut
de cercetare. Ea lucra ca medic de circumscripţie într-o policlinică, motiv
pentru care primiseră un apartament fără să aştepte să le vină rândul.
Dulin se împotrivise la început în ce priveşte aspirantura, nu pricepea de ce
Nina îl tot împingea de la spate. Putea chiar ea s-o facă, să candideze şi să-şi
susţină disertaţia. Dar Nina hotărâse altfel. Institutul unde urma să se
pregătească Dulin pentru munca de cercetare era un institut de psihiatrie, şi
cum el se specializa în neurologie, trebuia neapărat să-şi schimbe
specializarea, să devină medic psihiatru. A buchisit manualele şi a trecut
examenul de admitere. I-au propus ca temă de cercetare alcoolismul – şi-a
însuşit toate cunoştinţele de la vremea aceea: despre modificările psihicului la
alcoolici, despre reacţiile comportamentale, despre delirium tremens şi despre
multe alte lucruri interesante.
Trei ani s-a jucat Marina cu iepuraşii, timp în care Dulin le-a dat să bea
alcool diluat, turnându-li-l pe gât cu pâlnia, fiindcă nu voiau să-l primească de
bunăvoie. Apoi Dulin şi-a susţinut disertaţia şi a devenit cercetător. N-a mai
adus iepuri acasă, în schimb a însoţit-o pe Marina de câteva ori la vivariumul
de la institut: erau acolo şi iepuri, şi şoareci albi, şi pisici, şi câini. Şi
maimuţe într-o vreme.
După ce şi-a susţinut teza, Dulin a început să aibă unele îndoieli: rezultatele
erau cele aşteptate, nu cuprindeau nimic nou, nici o descoperire cât de mică.