Ludmila Ulitkaia - Imago

În ziua morţii ei, se întâmplă ca Miha să nu înnopteze acasă. Plecase
împreună cu Aliona la casa de vacanţă a unei prietene a lui Ilia. Aranjaseră o
mică petrecere în mijlocul naturii. A doua zi seara, când Miha se întorsese
acasă, mătuşa Ghenia nu-l mai întâmpinase cu reproşuri şi văicăreli – era rece
şi liniştită.
El rămăsese singurul locatar înregistrat în cartea de imobil, era stăpânul
camerei de paisprezece metri pătraţi, aflată în centrul oraşului. Marlen figura
deja cu domiciliul la locuinţa soţiei sale, camera mătuşii Ghenia urma,
conform strategiei familiei, să-i rămână Minnei, şi Miha, conform aceleiaşi
strategii, urma să locuiască şi să-şi înceapă noua viaţă acolo unde era
repartizat.
Cu trei ani în urmă, Marlen, cum era om practic, ar fi suportat greu
pierderea camerei, nefăcând schimbul de locuinţă la timpul potrivit, dar la
vremea aceea viaţa lui se schimbase cu totul – se aprinsese în el evreitatea,
învăţa ivrit, citea Tora, se angajase în mişcarea sionistă, se pregătea de luptă
îndelungată pentru repatriere. În drumul său, un obstacol serios îl reprezenta
mătuşa Ghenia. Nu putea să sufere Israelul, era de părere că de acolo vin toate
suferinţele evreilor, îşi avertizase din timp fiul că ea nu-şi va părăsi niciodată
patria şi nu-i va da în ruptul capului dezlegare ca să plece.
Moartea mamei îl apropie pe Marlen de Sion.
Când Miha îl întrebă pe Marlen cui să dea lucrurile mătuşii, acesta ridică
din umeri:
— Întreabă mătuşile, să ia ce vor, şi aruncă restul.
Dar mătuşile luaseră deja tot ce le putea fi de folos.
Aliona intră pentru prima oară în camera lui Miha după moartea mătuşii
Ghenia. Rămase în prag şi o cuprinse dintr-o privire. O lustră de cristal cu
bucăţi rupte care atârnau, bogăţiile oamenilor săraci: vaze ciobite, două
tablouri în rame groase din ipsos aurit şi pe pervazul ferestrei, un ghiveci cu
muşcate, un ghiveci cu aloe şi un borcan de trei litri cu ciuperci japoneze, bune
pentru burtă. Mai era fotografia unei femei frumoase cu o buclă căzută pe
frunte, treabă reuşită de vreo coafeză, şi doi copii – un adolescent cu ochi
inteligenţi şi o fetiţă grasă, zâmbitoare. Fetiţa avea în jur de trei ani, îi ieşea
din gură vârful gros al limbii.
— Mătuşa Ghenia cu copiii? întrebă Aliona.
Miha dădu din cap. I se făcu dintr-odată ruşine de casa mizerabilă în care
locuia de atâţia ani şi simţi că, ruşinându-se, o trădează pe sărmana lui mătuşă.