Ludmila Ulitkaia - Imago

a colindat oraşul, a umblat împreună cu prietenul Ilia prin locurile cele mai
dubioase, a fost la concerte minunate cu prietenul Sania şi chiar l-a însoţit o
dată pe prietenul Miha la surdomuţii de la internat… Cerceta îndeaproape
draga lui Rusie.
La sfârşitul celor cinci luni, cineva l-a denunţat că primeşte cărţi cu valiza
diplomatică pentru prietenii din Moscova, şi l-au expulzat din ţară ca spion.
La Universitatea din Moscova nu se glumea cu asemenea lucruri.
Scandalul a fost destul de mare: a apărut un articol în presa centrală în care
era acuzat că face spionaj, organizează acţiuni subversive şi răspândeşte
literatură antisovietică. În afara denunţului, nu existau probe, doar suspiciuni
exagerate.
În timpul celor cinci luni Pierre a reuşit să se îndrăgostească de o fată
drăguţă, Alla, cu ochii de nordică şi părul galben-pai, dar nu le-a fost dat să-şi
unească destinele, fapt pe care Alla avea să-l regrete până la adânci bătrâneţi:
fusese o proastă, dacă nu-l denunţa, poate că ajungeau să se căsătorească. Au
făcut presiuni asupra ei, au ameninţat-o că-i retrag dreptul de a sta la cămin, au
acuzat-o de prostituţie şi, în general, au speriat-o că-i distrug viaţa. Fata, care
nu avea încredere în puterea sovietică, a crezut de data asta în ameninţările ei.
La urma urmelor, expulzarea era acceptabilă în comparaţie cu perspectiva
descrisă de Nabokov: „…şi iată că mă duc la râpă, la râpa unde voi fi ucis“ 92 .
După ce a părăsit în termen de trei zile scumpa sa patrie spirituală, Petia a
tânjit după ea, sfâşiat de dorinţa de a veni înapoi, în vreme ce mii de oameni
doreau cu ardoare să plece din Rusia. Dar pe unii nu-i lăsau să vină, şi pe alţii
nu-i lăsau să plece.
Totuşi, viaţa l-a dus pe Petia în anii aceia într-o direcţie opusă din punct de
vedere geografic. Şi-a croit drum spre o carieră de slavist şi a fost invitat la
una dintre universităţile din California. N-a rupt relaţia cu prietenii din
Moscova, dar legătura lor a avut din ce în ce mai multe întreruperi. Asta nu l-a
împiedicat să primească o carte din Rusia în 1970, imediat după publicarea ei
în samizdat, intitulată Moskva-Petuşki, a unui autor necunoscut, Venedikt
Erofeev.
Ilia şi-a dat toată silinţa în privinţa asta. Ba chiar i-a scris şi o scrisoare
însoţitoare, în care i-a explicat că e cea mai bună carte din toate câte se
scriseseră după revoluţie în Rusia. Pierre a acceptat încântat să-l traducă şi s-
a pus pe treabă. Şi-a dat seama după trei luni că n-o s-o scoată la capăt. Că era
peste puterile lui. Cu cât se afunda mai mult în roman, cu atât mai des