Ludmila Ulitkaia - Imago

A slujit până la moarte. Cine nu putea fără el se ducea să-l vadă. Mai sunt şi
azi câţiva care-l cinstesc. De ei zic că sunt ai noştri.
Bătrâna îşi petrecu noaptea pe patul pliant şi plecă în zori, lăsând în urma ei
miros de oaie, pe care Kostia îl găsea mai degrabă plăcut.
Era în ultimul an de doctorat. Se părea că-l aşteaptă ceva mai important
decât teza, care, oricum, era pe drumul cel bun. Şeful lui strâmba din nas şi
încerca prin toate mijloacele să-i întârzie predarea lucrării la timp.
— Sinteza, sinteza şi iarăşi sinteza! Nu te opri! Poate că n-o să mai ai
ocazia niciodată în viaţă să-ţi reuşească! O să-ţi susţii lucrarea anul ăsta, la
anul, în viitor, ce importanţă are? Ţi-am pregătit un post! Dă-i înainte cu
sinteza! îl presa şeful lui.
Kostia făcu noi şi noi experienţe şi obţinu rezultate neaşteptate, foarte
promiţătoare. Şi, lucru mai important decât toate, erau cât se poate de exacte.
Ocupat până peste cap, reuşi totuşi să afle că nu trebuia să meargă la KGB,
ci la Procuratură. Oamenii bine informaţi spuneau că momentul e depăşit, că
vremea reabilitărilor s-a încheiat la sfârşitul anilor şaizeci şi că slujitorii
Bisericii nu figurau printre victimele represiunilor politice. Abia în primăvară
Kostia a găsit timp să depună cererea de reabilitare a străbunicului său. Arkadi
Ivanovici, funcţionarul rotofei de la Parchet, se arătă amabil şi-i promise că se
interesează la arhivă şi-i dă un telefon. Îl sună după două săptămâni.
Kostia sosi la ora fixată. Funcţionarul îl primi neaşteptat de curtenitor. Avea
pe birou un dosar subţire:
— Konstantin Vladimirovici! Mi-au trecut prin mână mai mult de două mii
de dosare, am văzut multe la viaţa mea. Cazul străbunicului dumitale este însă
uimitor: a evadat din lagăr la începutul anului 1945 şi de atunci, formal, e
căutat cu mandat şi face obiectul unui dosar de anchetă. E un caz deosebit,
juridic vorbind, n-am mai întâlnit aşa ceva în practica mea. O să mă sfătuiesc
cu specialiştii, dar cred că evadarea şi faptul că părintele Derjavin Naum
Ignatievici n-a fost găsit reprezintă un obstacol important pentru reabilitarea
sa. Nemaivorbind de faptul că nu ne ocupăm deocamdată de dosarele
persoanelor din această categorie. Cazul mă interesează foarte mult, o să
încerc să aflu câte ceva din sursele mele. Dar speranţe sunt puţine.
Kostia dădu din cap în semn că a înţeles prea bine cum stă treaba şi se
bucură că nu i-a spus deschis tot ce ştia: unde stătuse ascuns străbunicul său
timp de douăzeci de ani, până la sfârşitul zilelor. Ştia, dar n-a suflat o vorbă!
Acasă îl aştepta o scrisoare de la tuşa Paşa. Ca un făcut – în aceeaşi zi!
Bătrâna îl ruga să vină degrabă la ea, fiindcă sunt pe cale să-i demoleze casa