Ludmila Ulitkaia - Imago

prima pagină era portretul lui Anatoli Marcenko 54 .
— Ia priveşte, ce interesant! O fotografie din arhiva dumitale. O poveste
tâmpită, trebuie s-o spunem. O fată foarte activă a multiplicat un apel în
apărarea acestui Marcenko, pe care l-ai fotografiat dumneata. A organizat o
adevărată campanie pentru eliberarea infractorului ăstuia de drept comun.
Închipuie-ţi că fata drăgălaşă şi-a uitat în taxi geanta cu foile multiplicate şi cu
actele sale. Mai bine o fotografiai pe ea. Marea conspiratoare! Fotografia cu
Marcenko e bine făcută. Îl cunoşti de mult? E veche, nu-i aşa? Între 1966 şi
1968? A stat ascuns undeva după ce şi-a ispăşit prima pedeapsă. Excelentă
fotografie! Reprodusă în ziar, îşi pierde din calitate, bineînţeles. Mai sunt aici
câteva lucrări ale dumitale, nu-s toate reuşite. Bun, ce pretenţii să ai de la un
ziar ca ăla? În revista Stern reproducerea e mai bună.
„Miha nu-i vizat. Cu atât mai rău. Russkoe slovo şi Stern. Ce-o mai fi având
acolo?“
Cotorul dosarului era destul de rigid şi de gros, nu se vedea dacă dosarul
era plin sau conţinea două hârtii cu totul…
— Pe ce cale secretă au ajuns fotografiile la ziarele occidentale? Poate prin
prietenul dumitale belgian, Pierre Zand? Un personaj alunecos, lucrează, între
altele, pentru serviciile secrete occidentale. Ne ajută şi pe noi câteodată.
„M-am ars! Minte în privinţa lui Pierre, asta-i sigur. Au făcut legătura, au
pus cap la cap toate firele, canaliile. Am sperat ca prostul că o să le scape
ceva. Tipii de la Lubianka sunt mici copii, nişte primitivi. Ăsta e de
superclasă.“
— Nu, nu, de fapt problema nu mă interesează câtuşi de puţin. Altceva mă
nelinişteşte: trebuie neapărat ca tot materialul ăsta să fie bine păstrat. Ce-i
deja confiscat e în siguranţă, o să fie păstrat pentru veşnicie. Sau pe aproape.
Dar ce se va întâmpla cu lucrările dumitale de mâine, de poimâine, de peste un
an? Asta în cazul că n-o să fii arestat mâine. Trebuie să recunosc că-mi eşti
simpatic, Ilia Isaievici. N-aş dori să fii băgat la puşcărie sau să treci prin
experienţa lagărului. Dar depinde ce alegi. Problema o să se rezolve în cel
mai scurt timp. Ca s-o spun de-a dreptul, e deja rezolvată.
Pauză.
Ilia nu făcu nici o mişcare, nu clipi, dar simţi că-i zvâcneşte ceafa. I se păru
că inima i s-a oprit o clipă, apoi că a început să bată ca nebuna. „Am inima
slabă, îi trecu ca fulgerul prin minte. Pot să-mi pună în cârcă ce vor muşchii
lor, inclusiv că fac spionaj. Nu-i vorba aici de trei ani. Unde-i pericolul cel
mai mare? Poate fotografia cu Saharov? Nu-i la mine. Când el a trimis