Ludmila Ulitkaia - Imago

Colege de clasă
Din fragedă copilărie, Galia Poluhina, numită mai simplu Poluşka, şi
Tamara Brin, alintată de Olga cu un nume mai lung, Brincik, se simţeau puţin
stinghere în prezenţa Olgăi, singura prietenă a fiecăreia dintre ele. Şi asta
numai din dragoste pentru ea, altă pricină nu aveau. Ca să n-o amărască pe
amica lor cu păreri nu îndeajuns de elevate sau prea burgheze.
Ambele îi erau devotate trup şi suflet, şi pe lângă elementul iraţional care le
întreţinea iubirea pentru Olga, pe care ar fi absurd să-l explici, fiecare avea
motivul ei, absolut de înţeles, ca s-o admire.
Galia Poluhina provenea dintr-o familie de oameni săraci, locuia la
demisolul casei respectabile a Olgăi, nu era prea frumoasă şi nu făcea prea
mulţi purici la şcoală. Încă din clasa a treia, Olia fusese desemnată s-o
îndemne să pună mâna pe carte şi-n felul ăsta Galia îi devenise simpatică. Olia
avea suflet mare, nu-i găseai nici un cusur. Nu vedeai la ea nici o urmă din
condescendenţa semeaţă a oamenilor bogaţi şi frumoşi faţă de oamenii săraci
şi urâţi, iar fiinţa săracă şi urâtă se încolăcea ca volbura în jurul tulpinii
rezistente, înfigând în ea mici rădăcini aeriene şi sugându-i uşurel seva. Olia
nu observa însă nimic, avea prea multe daruri naturale şi talente ca să vadă
ceva.
Poluşka nu era o natură complicată, nu ştia ce e aceea invidia, habar nu avea
că oamenii îşi transmit unii altora din energia lor şi o adora pe Olga în felul ei
simplu.
Altfel stăteau lucrurile cu Tamara Brin. Spre deosebire de Olia, care era
silitoare şi conştiincioasă, Tamara era premiantă din fire – măsura rapid din
ochii ei căprui cantitatea învăţămintelor înţelepte primite la şcoală şi le
înghiţea fluturându-şi tristă aripile genelor. Avea o înfăţişare neobişnuită,
exotică: semăna cu regele asirian din manualul de istorie antică, numai că
barba ondulată stătea ridicată în sus, deasupra frunţii înguste, şi nu atârnată sub
buza de jos, aşa cum o avea regele. Era frumoasă într-un anumit fel. Frumoasă
pentru cine gusta genul ăsta de frumuseţe. Fiind evreică, trăia retrasă,
bineînţeles, în coconul de neatins al singurătăţii ei, suportându-şi amărâtă şi
demnă situaţia de fată oropsită. Pe Olia o admira şi-i era recunoscătoare întrun
fel anume: în iarna lui 1953, când cuvântul cumplit zbârnâia supărător în
spatele micuţei Tamara în vârstă de nouă ani, Olia fusese singura din clasă
care sărise în apărarea idealurilor internaţionaliste, în cazul de faţă, în