Ludmila Ulitkaia - Imago

venea, bineînţeles.
Răsună din nou vocea stridentă, cu timbru metalic, a Lisei:
— Haideţi! Turnaţi! Ce stai tolănit, Artur? Sus, mire! Cine zice ceva?
Serghei Borisovici, dumneata eşti mai-marele nostru!
Un bărbat mic de statură, slab, cu oase mici, părând de vreo cincizeci de
ani, cu ochelari, refuză cu un aer concentrat şi nemulţumit:
— Ne-ai băgat pe toţi în circul ăsta, Lisa, acum ieşi singură din rahat!
— Cine-i ăsta? întrebă Olia surescitată.
— Cernopiatov. Multe a mai avut de tras. E de neclintit. A stat în lagăr de la
paisprezece ani, l-au închis prima oară când era elev. O să-ţi povestesc despre
el mai târziu.
Lisa acceptă nemulţumită:
— Bun! La urma urmelor nunta asta e a mea! Soţul meu o ia de nevastă pe
sora mea.
Făcu un gest uşor cu mâna înspre soră-sa, adică, dă-te la o parte. Şura se
ridică, şi Lisa, dintr-un salt, se cocoţă pe scaunul liber. Dumnezeu ştie ce fel
de haine avea pe ea: o bluză albă de mătase, peste care stătea ţeapăn un corsaj
negru din dantelă şi un şort scurt care, în talie, se vedea pe sub bluză. Stătea
nesigură pe tocurile înalte, fiindcă picioarele scaunului se mişcau uşor din
cauza pământului afânat, cu mici denivelări. Şuviţele în dezordine zburau
răvăşite de adierea vântului. Artur se uita atent la oratoare, pregătit s-o prindă.
În partea cealaltă se învârtea în loc Şura, cu braţele desfăcute, îngrijorată de
toată situaţia nesigură. Încă nu-şi dădea seama cât de nesigură putea fi: cei din
jur observară că Lisa era beată criţă.
— Hai! Unde-i şampania? strigă ea.
Îi puseră în mână un pahar, ea îl ridică şi scoase un ţipăt ascuţit:
— Pupa-te-aş!
Artur o prinse la timp, ea se agăţă de gâtul lui şi-l acoperi cu pupături, pe
chelie, pe obraz, pe nas… ajunsă la gură, îşi înfipse buzele într-ale Regelui
impasibil ca întotdeauna.
— Îl însor pe soţul meu iubit! Cu sora mea iubită! Maşa! Unde-i nepoatămea?
Vino-ncoa, Maşa! Ţi l-am pictat pe taică-tău!
Maşa se afla deja lângă maică-sa, se vedea pe chipul ei că nu-i ardea de
glume.
Nu era chiar un scandal în familie, dar ceva neliniştitor se cocea.
Olga făcu ochii mari. Nu observase dispariţia lui Ilia. El apăru după trei
minute, cu o mulţime de frigărui în mână şi cu garnitura potrivită pentru ele.