Ludmila Ulitkaia - Imago

gândea la ce va urma – unde să ducă tablourile, cum să le predea, şi aşa mai
departe…
— Tot ce se poate. Dar gândeşte-te că te arestează.
Aşa goi cum erau – care goliciune? – se căţăraseră după tablouri. Le luaseră
pe toate trei de pe perete, le înfăşuraseră în cearşafuri, apoi se îmbrăcaseră.
— Să mă ierţi, Tomocika, dar treaba-i urgentă. Iau chiar acum taxiul, duc
tablourile la mătuşă-mea, croitorul a promis să fie la ea mâine, la zece.
Tablourile să fie acolo la vreme. Ţi-l las pe Robik până mâine-dimineaţă.
Mai departe evenimentele se succedaseră cu o viteză nemaipomenită.
Trei zile mai târziu, în loc să fie arestat conform promisiunii, Marlen fusese
chemat la secţia raională a KGB, îi înmânaseră documentul cu retragerea
cetăţeniei şi autorizaţia de plecare în termen de trei zile pentru el şi toată
familia lui.
Sâmbăta următoare, el nu venise la întâlnirea obişnuită cu Tamara. Trecuse
într-o fugă pe la ea în dimineaţa de vineri. I-l adusese pe Robik. O anunţase că
a doua zi urmau să ia avionul către Viena.
— Îţi rămân dator până la sfârşitul vieţii, îi zisese Marlen. Eşti tot ce-am
avut mai bun pe lume. Dacă totuşi te hotărăşti să te întorci – întotdeauna
spunea „te întorci“, nu „emigrezi“ –, ia legătura cu mine prin Ilia, îţi trimit
urgent scrisoarea de chemare. Ţi-l las pe Robik ca amintire.
Tamara nu se dusese să-l petreacă. Îi povestise Olga pe urmă ce de lume
alergase să-şi ia rămas-bun de la Marlen, cât de uluiţi erau părinţii Lidei, cât
de neaşteptată era plecarea asta: expulzare în locul arestării promise.
Sărbătoare în loc de înmormântare. Dar şi un pic de înmormântare.
— Tu nu pleci nicăieri, aşa-i? Sau te gândeşti că o să plece toţi evreii din
Rusia până la urmă? întrebă Olga, uitându-se la chipul nemişcat al Tamarei.
— Nu, în ce mă priveşte, nu. N-o să plec, chiar dacă pleacă toţi. Poţi fi
sigură.
Marlen a plecat chiar la sfârşitul lui 1981. În noiembrie 1982 a murit
Brejnev. L-au dat jos din postul de ministru pe marele şef, amator de pictură şi
prieten al sprâncenatului şi mult medaliatului, au deschis o anchetă în legătură
cu o deturnare halucinantă de fonduri, cu folosirea funcţiei de către unii lacomi
de câştig, care nu-şi vedeau decât de interesele personale. Croitorul a părăsit
în viteză apartamentul pus la dispoziţia lui şi s-a făcut nevăzut. Aşa dispar în
romanele proaste personajele de umplutură, introduse ca să mişte acţiunea
neîndemânatic condusă. I-au confiscat averea şefului mare, iar el s-a împuşcat
cu o puşcă cu două ţevi Gastin-Ranet, sau poate că l-au împuşcat alţii ca să