Ludmila Ulitkaia - Imago

— Fetiţa era bolnavă? întrebă Aliona arătând cu privirea aţintită la micuţa
Minna.
— Da, avea sindromul Down. Numai după ce am intrat la institut mi-am dat
seama. Se credea că suferă de o boală endocrină. A murit.
Aliona îşi coborî privirea, tăcu o clipă.
— Ce casă cumplit de tristă. Aşa mi-o imaginam. Ba nu chiar aşa, dar ceva
în genul ăsta.
Intră în cameră, se aşeză la masa acoperită cu pluş bordo, îşi trecu mâna
peste puful plin de praf şi zise văicărindu-se:
— Aici nu se poate trăi, Miha.
— Ba se poate, Aliona, se poate. O să renovez camera. O să mă ajute
copiii.
— Nu-i vorba de renovare… suspină ea şi fu cuprinsă de o tristeţe
apăsătoare ca norul care aduce ploaia.
Iubitul ei însurat o primea într-o cameră asemănătoare: aceeaşi masă
rotundă, cu faţa de masă din pluş, aceeaşi lustră din cristal pleşuvă atârnând
deasupra ei, şi fotografia femeii frumoase cu bucla pe frunte, îi lipsea doar
evantaiul din mână. Aliona se uită la cele două poliţe cu cărţi – şi cărţile erau
aceleaşi, numai că dincolo erau mai multe. Şi camera era de trei ori mai mare,
împărţită în două de o perdea…
Miha simţi cu inima şi trupul în ce fel putea s-o scoată din starea de
deprimare, dar i se făcu frică, nu-i venea s-o atingă. Aştepta un semn de la ea.
Aliona făcu ea primul pas, se apropie de Miha şi-l mângâie pe cap,
înfundându-şi degetele în buclele roşcovane zburlite. El prinse curaj, fiindcă în
urmă cu o secundă era convins că-i bun doar de gură şi de nimic altceva, că e
un „şlimazel“ 67 plin de defecte, nepotrivit pentru Aliona, şi că ea nu are cum să
se uite la un nimeni ca el, darmite să se mărite cu el.
Şi ea simţea ceva asemănător, dar continua să-i mângâie părul repetând
întruna:
— Eşti îngrozitor de bun, Miha. Prea bun pentru mine.
Ştia dinainte că toate celelalte gânduri i se vor risipi, că Miha nu era doar
un băiat drăguţ şi curat la suflet, ci şi un iubit foarte sigur şi fidel, cel mai bun
dintre cei câţiva iubiţi pe care îi avusese. Însă bărbatul însurat, puţin băut
întotdeauna, degajat, nu-i dădea pace… Cu ce o ţinea legată de el? Ghicea ea
ceva, dar nu putea să exprime în cuvinte.
Divanul cu arcurile rupte scârţâi răbdător din toate încheieturile o noapte şi
o jumătate din ziua următoare. Toate gândurile străine şi apăsătoare zburară