Ludmila Ulitkaia - Imago

în ochi pistruii pe pielea albă – era partea lui cea mai importantă din viaţă, era
chiar miezul ei. Urma să dea seama la KGB de ce făcuse, să lămurească
lucrurile, dar era ferm hotărât s-o salveze pe Olga cu orice preţ.
Când se întoarse de la serviciu, Antonina Naumovna primi de la fiica ei un
raport complet despre toată tărăşenia. Îşi duse mâna la inimă, apoi la telefon.
Aranjă pentru a doua zi o întâlnire cu generalul Ilienko, delegat la Uniunea
Scriitorilor Sovietici din partea unor organe de importanţă vitală. Erau în
relaţii de prietenie din anii treizeci, când ea abia îşi începea cariera
grandioasă, supravieţuiseră epurărilor, apoi le orchestraseră ei înşişi cu
succes, ţinuseră piept formaliştilor şi câştigaseră bătălia, lucraseră împreună
la cazul lui Ehrenburg.
Activitate complicată, foarte ingrată. Dar extrem de importantă, asta era
convingerea Antoninei Naumovna.
Ilienko îi ajuta pe ai săi, o ajută şi pe ea de data asta.
Datorită lui ea obţinu o întrevedere cu un alt general, discuţia fu umilitoare
pentru scriitoare, dar lucrurile se aranjară până la urmă: îi trimiseră amândouă
maşinile de scris, pe aceea veche Underwood şi pe aceea nouă Optima,
agendele, manuscrisele, toate confiscate la percheziţie. În lotul trimis se aflau
chiar şi nişte cărţi ale lui Ilia – cărţi religioase dinainte de Revoluţie, pe care
Antonina Naumovna nu le atingea de scârbă. Între altele, îi fură înapoiate lui
Ilia aparatele de fotografiat şi aparatul de mărit. Numai după trei luni, printrun
ordin special, îi înapoiară Oliei maşina de scris Erika. Nu i-au spus nici
cum a ajuns la ei, nici cine a ciripit.
Antonina Naumovna nu era omul care să facă scandal, în plus, după
exmatricularea Olgăi de la Universitate, simţise din plin gustul amar lăsat de
ruptura dintre generaţii, după modelul rusesc „părinţi şi copii“. Nu-i făcu fetei
nici un fel de reproşuri – îşi smulsese din inimă nădejdea că Olga îi va
împărtăşi ideile. Totuşi îşi crescuse fiica pentru sine, după cele mai reuşite
modele. Ce ar zice Olga dacă ar avea părinţi cum au fost părinţii ei, nişte
fanatici religioşi, nişte obscurantişti?
Ochii îi ardeau cu flacără rece, buzele i se strânseseră pentru totdeauna – în
vine îi curgea sânge grecesc cumpătat, fără exces de sentimente. În tinereţe o
luau adesea drept evreică, fapt care o scotea din sărite. Acum semăna cu o
icoană bizantină – pe chipul ei se vedea furie spiritualizată, fără milă şi
compasiune. Ca Parascheva-de-Vineri sau ca sfânta Irina… Doar că în loc de
aură, purta o beretă tricotată sau o căciulă de astrahan lucrată grosolan în
atelierul Fondului Literar.