Ludmila Ulitkaia - Imago

o coroană din crengi de brad, cu fundă albă, pe care stătea scris „Din partea
colectivului…“. Arii Lvovici pronunţă chiar el câteva formule oficiale,
consacrate momentului, ştia de mult cum să se descurce, doar era vorba de o
adevărată comunistă, devotată trup şi suflet lui Lenin. Propuse la urmă ca
asistenţa să-şi ia rămas-bun de la defunctă.
Apoi sicriul fu dus la crematoriul Donskoi. Secretara redacţiei nu-i însoţi
din cauza vârstei înaintate. Sicriul fu aşezat pe piedestal, şi de la înălţimea
asta faţa Antoninei Naumovna, cu gura suptă şi nasul ieşit mult înainte, părea
făcută din carton. În timp ce cânta muzica, ea coborî încet şi canaturile
subteranei se închiseră deasupra ei.
Kostia o apucă pe maică-sa de braţ şi simţi prin palton cât de subţire era,
cât de micuţă în totul, şi îşi zise că timpul nu făcea nici cât o ceapă degerată
pentru viaţa omului, chiar şi atât de lungă cum fusese viaţa bunicii. Şi cât de
tristă era înmormântarea unei fiinţe pe care n-o iubea nimeni, n-o jelea
nimeni…
„Au aruncat-o la groapa de gunoi ca pe o gheată scâlciată“, se gândi Kostia
amărât. Îşi dădu seama că nici el nu-şi iubise bunica…
După ce fu coborât sicriul în iadul artificial, Arii Lvovici strânse mâna
Olgăi şi a lui Kostia şi-i anunţă că, dacă fac o cerere pentru un ajutor material,
el o să se străduiască să-l obţină.
Trebuiau să ia urna după două săptămâni de la incinerare.
„Mai bine direct în pământ, îşi zise Kostia. Altfel cum să ştii unde se află ea
două săptămâni, e ca şi cum ar sta la păstrare…“
Olga îi invită pe toţi la parastasul defunctei. Noră-sa, Lena, de la crematoriu
plecă direct acasă, la copii. În timp ce-şi făcea socoteala că obligaţiile lui se
vor prelungi până seara, Arii Lvovici deschise uşa autobuzului, lăsând să urce
femeile cu figuri şterse. Kostia urcă ultimul. Vru să se aşeze lângă maică-sa,
dar ea ocupase deja locul de lângă mătuşa, care apăruse din nou după atâţia
ani. Mătuşa era mai tânără decât soră-sa, Antonina, dar semăna cu ea, avea
faţa severă şi nasul foarte lung. Arii Lvovici se uita pe fereastră. Avea ce să-şi
amintească.
Olga aranjase masa înainte să plece la înmormântare. Trupul răposatei
fusese dus la morgă imediat ce survenise moartea, şi Olga curăţase casa şi o
aerisise pe-ndelete, temeinic, cu migală. După trei zile, mirosul de
medicamente mai răzbea încă prin efluviile venite de la ceara de parchet
amestecată cu terebentină.
Se aşezară la masa mare, ovală, restaurată de Afanasi Mihailovici, şi Olgăi,