Ludmila Ulitkaia - Imago

«Memorandumul către guvernul sovietic», i-am dat fotografia lui Klaus. Dar n-
a ajuns la ziarele nemţeşti. Sau poate au publicat-o în altă parte?“
— Ca să-ţi spun sincer, am câteva posibilităţi. O să-ţi fac o propunere la
care să te gândeşti. Poate c-o să te mire. Nu exclud că s-ar putea chiar să te
scandalizeze în primul moment. Dar mai întâi de toate, gândeşte-te bine.
Pauză. Ca să-i dea timp de gândire?
— Ţi-ai făcut o idee greşită despre organizaţia noastră. Nu mai suntem
aceiaşi ca în anii treizeci sau patruzeci. Avem idei noi, forţe noi, oameni noi.
În ţară au loc schimbări profunde, pe care nu toată lumea le simte. Ele pot fi
mult mai profunde, şi mai radicale decât îţi închipui dumneata. Nu-i aşa de
simplu cum îţi imaginezi. Vreau să nu închei galeria de portrete cu ultima
fotografie făcută de dumneata. Am în vedere portretul academicianului
Saharov. Ţin mult să-ţi continui munca. Sunt gata să fiu garantul dumitale. Cu o
condiţie: tot ce lucrezi trebuie să existe în două exemplare. Unul pentru
dumneata şi un duplicat pentru mine. Subliniez – pentru mine. Consideră că
intră în arhiva mea personală. Ca să zic aşa, o fac în interesul istoriei, dacă
vrei. Şi totodată în interesul dumitale.
„M-a prins în plasă, am păţit-o. Problema nu-i maşina de scris. Pare că nici
Gulagul nu-l interesează. Pe mine mă vor, cu fulgi cu tot, dacă se poate.“
Nu-i mai zvâcneau tâmplele, trebuia acum să-şi pună mintea la treabă, să
găsească o portiţă de scăpare. Reuşi să-şi stăpânească mimica feţei, avea
aerul că reflectează la ceva, dar palmele îi erau transpirate.
— Ai intrat într-un joc periculos, te respect pentru asta, deşi ţi-am expus
opinia mea în legătură cu mişcările radicale din ţara noastră. După Revoluţia
din 1917, toate radicalismele au fost sortite eşecului şi, lucru foarte important,
şi-au pierdut sensul. Dialectică simplă. O vei înţelege în ceva timp, nu prea
mult, sper. Ca să fiu sincer, nu mă preocupă deloc felul cum îţi vei face treaba.
Ai înţeles deja că munca operativă nu-i de resortul meu. Dacă îmi accepţi
propunerea, ai putea face multe lucruri interesante. În plus, înţeleg că un om
care poate să adune un material de arhivă atât de minunat la vârsta de
cincisprezece ani, îi am în vedere pe „liurşi“, e capabil să facă treabă serioasă
la un nivel mult mai important.
El se uită la ceas.
— Sper că-ţi dai seama că discuţia noastră e confidenţială. Şi-n interesul
nostru, şi-n interesul dumitale.
— Nu pot să consider că discuţia noastră e confidenţială, Anatoli
Aleksandrovici.