Ludmila Ulitkaia - Imago

care făceau viaţa grea ca plumbul. Aici probabil că se înşela.
„Liurşii“ erau mult mai preocupaţi de pregătirea seratei absolvenţilor decât
de ultimele examene. Se punea la cale un spectacol grandios. Se anunţase din
timp că era interzis alcoolul de orice fel. Pe de o parte, interdicţia putea fi
uşor ignorată, pe de altă parte, nimeni nu se arăta prea îngrijorat din pricina
asta. Pentru toţi era important că despărţirea de şcoală însemna despărţirea de
Viktor Iulievici, şi unde mai pui că profesorul însuşi părăsea şcoala împreună
absolvenţii, lucru pe care îl anunţase din vreme.
Băieţii se pregăteau în secret pentru serată, Viktor Iulievici bănuia că
evenimentul va fi unul de mare amploare, fiindcă umbla vorba că vreo câţiva
elevi, în loc să se ocupe serios de studiu în vederea examenelor, îşi petreceau
zilele şi nopţile în atelierul sculptorului Lozovski, tatăl lui Volodea Lozovski,
şi construiau acolo ceva ieşit din comun.
Ilia îşi făcea de lucru mărind fotografii şi pregătind un spectacol cu umbre
proiectate pe perete. Era o scenografie originală, nimănui nu-i trecuse prin
minte să facă aşa ceva până la el.
Miha abandonă manualele, scria acum o piesă în versuri cu o mulţime de
personaje, de la Aristofan la Ivan cel Prost, de la Homer la Ehrenburg.
După examenele promovate cu succes, veni ziua seratei absolvenţilor.
Serbarea anuală avea regulile ei stabilite o dată pentru totdeauna. Li se coseau
fetelor rochii noi, purtau chiar şi rochii albe, îşi făceau coafuri complicate, îşi
dădeau genele cu rimel, li se îngăduia să-şi pună ciorapi de carpon.
Balul absolvenţilor era repetiţia generală pentru primul bal din viitoarea
viaţă, care pentru mulţi nu va avea loc niciodată, era o promisiune mincinoasă
pentru o viaţă trăită în sărbătoare neîntreruptă, în plus, însemna despărţirea de
şcoală, un eveniment fericit pentru toţi fără excepţie, dar care în ziua cu
pricina căpăta culori aparent triste.
Pe scaunele înghesuite unele într-altele şedeau părinţii, mai ales mamele,
gătite şi ele la patru ace, nu mai puţin emoţionate decât copiii lor.
Când foiala spectatorilor aproape că încetă, avu loc un incident neplăcut.
Strecuraţi printre absolvenţi, doi elevi din clasa a noua, Maksimov şi Tarasov,
plănuiră să se agaţe hoţeşte de serbarea care nu le era destinată. Îi făcură de
ruşine, şi ei plecară umiliţi. Lumea credea că au părăsit clădirea.
Începu festivitatea solemnă. Li se înmânară elevilor diplomele de maturitate
şi se ţinură discursuri. Mai întâi fură înmânate medaliile, patru cu totul în anul
acela, trei de argint şi una de aur. Nataşa Mirzoian, o frumuseţe orientală,
elevă linguşitoare, primi medalia de aur, cu argint fură medaliaţi Poluianova,