Ludmila Ulitkaia - Imago

de popor. I s-a încurcat mintea fetei… S-o fi trimis să dea la ingineri, ca să nui
intre în cap mizeria asta… O lăsau în pace.
Poate că Afanasi Mihailovici avea dreptate. De când lumea şi pământul,
Universitatea era un ferment pentru minte, şi el găsea că ăsta-i un lucru
condamnabil, judecându-l după ce simţea în sufletul lui, aici neavând ce căuta
datoria faţă de partid.
— Toţi fac pe deştepţii, zicea el supărat când avea de-a face cu ceva ce nu
înţelegea.
Se întâmpla tot mai des să n-o înţeleagă nici pe fata lui, care căpătase
obiceiul să-i vorbească chiar şi despre lucrurile simple într-un fel complicat,
o făcea parcă înadins ca să-i arunce praf în ochi. Trebuie să recunoaştem că
ginerele lui nu împărtăşea ideile Olgăi. Se certa cu ea din când în când în
legătură cu politica, fiindcă alte motive de ceartă nu erau: le aveau pe toate dea
gata, doică, vilă, pachete cu alimente la comandă… Lucrurile ajunseră până
acolo, încât imediat după exmatricularea Oliei, Vova trânti uşa casei şi se mută
înapoi la părinţi.
Nu se ajungea la exmatriculare, dacă Olia îi asculta pe părinţi, dacă lăsa săi
curgă câteva lacrimi şi scria declaraţia care i se cerea. Dar, după cum am
spus-o deja, ea era educată să fie fată cinstită şi cu principii – părinţii o
învăţaseră să fie aşa din copilărie – şi din cauza asta refuzase categoric să-şi
pună cenuşă în cap, să-şi recunoască greşeala şi să-l înfiereze pe nemernicul
de profesor care îi conducea lucrarea de diplomă.
Pe profesor îl arestară la începutul lui septembrie. La sfârşitul lunii o
chemară pe Olga la primul interogatoriu, şi ea, fată cinstită, spuse adevărul şi
numai adevărul. Cum altfel? Adevărul ei era că profesorul, un erudit
remarcabil, se arătase critic faţă de numeroase probleme din ţara sovietică, că
atitudinea lui critică era corectă şi că ea, studenta lui, îi împărtăşea întru totul
ideile despre literatură şi viaţă. Mărturisirile ei nu-i făcură nici un rău
profesorului, cât despre greşeli, era treaba părinţilor să răspundă. Îl chemară
pe Afanasi Mihailovici într-un loc secret ca să-i tragă un perdaf, să-l frece
puţin, şi la scurt timp după întrevedere, el îşi dădu demisia şi plecă să
locuiască la casa de vacanţă. Era chiar bucuros că a făcut mutarea asta: se
simţea bine în afara oraşului – se deprindea cu meşteşugul moştenit din familie
şi, necăjit în sufletul lui pe fată, nu lăsa neplăcerile din familie să-i ridice
tensiunea şi să-i strice dispoziţia. Şi-n plus, mai avea ceva care-i alina
sufletul.
Antonina Naumovna dădu lovitura calculând înainte mutarea: până să apuce