Ludmila Ulitkaia - Imago

Şeful laboratorului, Karpov, care îi conducea lucrarea, încerca să-l
liniştească:
— Trebuie să fii exigent cu tine însuţi, asta-i calitatea cea mai de seamă a
omului de ştiinţă. Vă asigur că puteţi să vă consacraţi ştiinţei toată viaţa
demnă de acest nume, fără să faceţi nici o descoperire importantă. Noi suntem
caii de povară ai ştiinţei, noi suntem aceia care o facem să progreseze, şi nu
aceia care descoperă câte ceva, descoperire îndoielnică uneori. Geniile…
Ştim noi ce hram poartă geniile astea!
Dulin pricepea foarte bine la cine făcea aluzie Karpov. La Vinberg. Dulin se
apropiase de el din întâmplare, când izbucnise incendiul în laboratorul lui. Cu
doi ani în urmă, când Dulin se afla singur pe etaj şi verifica nişte cifre, luase
foc un fir electric. El detectase incendiul cu mirosul lui fin, chemase
pompierii, dar reuşise să întrerupă curentul şi să stingă incendiul până la
venirea lor. Nu-i lăsase să intre în laborator, fiindcă ştia că făceau numai
stricăciuni, ba mai şi furau pe deasupra. Îl convinsese pe şeful pompierilor, îl
lăsase să inspecteze laboratorul şi semnase procesul-verbal de constatare.
Vinberg îi apreciase fapta. Din momentul acela Dulin trecea regulat pe la
laboratorul lui.
Vinberg era un adevărat profesor, avea o cultură impresionantă. Şi, în mod
ciudat, vorbea despre ştiinţă cu pasiune. Nu cerea nimic altceva, era suficient
să i se pună o întrebare ca el să ţină un curs întreg. Înainte de incendiu, Dulin,
cu statutul său modest şi cu inocenţa sa intelectuală, nu sperase ca vreodată să
comunice cu marea celebritate. Episodul cu incendiul îi dăduse însă dreptul să
treacă seara pe la Vinberg ca să bea „un ceişor“.
De la el a auzit doctorul Dulin lucruri nescrise în manualele sovietice:
despre doctorul Freud, despre arhetipuri, despre psihologia mulţimilor.
Vinberg se ocupa de gerontologie, de psihozele induse de bătrâneţe, le ştia pe
toate, avea teoriile sale interesante. Chiar şi în legătură cu alcoolismul.
Pentru mulţi era un individ suspect, fugise din Germania fascistă în URSS
înainte de izbucnirea războiului. Fusese arestat în Rusia la o lună după ce
intrase pe teritoriul ei, îl păziseră de fascişti aproape douăzeci de ani, ţinândul
închis în lagăr, fusese reabilitat după moartea lui Stalin – îl arestaseră din
greşeală. Odată ieşit din lagăr, îşi ocupase imediat postul cuvenit – nu din
punctul de vedere al carierei, ci din punctul de vedere al ştiinţei. Câţi ani
petrecuse în lagăr! Puteai să crezi că acolo, ca un simplu medic într-un regim
de spital de lagăr, muncea mult şi pica de oboseală, neputându-se consacra
studiului, or s-a dovedit că era în pas cu mersul ştiinţei şi chiar înaintea ei: a