Ludmila Ulitkaia - Imago

Un bilet grozav
Pe la treizeci de ani, Ludmila s-a împăcat cu ideea că e fată bătrână şi a
găsit o mulţime de avantaje pentru situaţia ei: nu era deloc invidioasă pe
prietenele măritate, care aveau copii, care divorţaseră sau care îşi târau
nefericite căsnicia trebăluind în casă. A înlocuit anii când aşteptase fără mare
entuziasm să vină mai întâi prinţul fermecător, apoi iubirea, oricare ar fi ea, şi,
la urmă de tot, un om cumsecade şi atât, cu un trai cumpătat şi plictisitor, dar
netulburat de nimic.
Ilia a apărut cumva treptat în viaţa ei. A început să-l deosebească de restul
zecilor de cititori nelipsiţi din bibliotecă, recunoscându-l după statura înaltă şi
părul cârlionţat. Schimbului de priviri i-au urmat mişcări ale capului în semn
de salut. O dată, chiar înainte de închidere, s-au întâlnit la garderobă şi au ieşit
împreună – fără vreo intenţie anume. Au mers spre staţia de metrou, au flecărit
de una, de alta, din politeţe. Şi-au spus numele: Ludmila, Ilia.
După o jumătate de an, Ilia a condus-o acasă. Căra cu ea cinci cărţi groase,
împrumutate de la bibliotecă pentru tatăl său, academician. În sfârşit, nu chiar
de tot academician din punctul de vedere al lui Ilia, ci unul care se ocupa de
agricultură. De altfel Liuda locuia în raionul unde se afla Academia
Timiriazev, la o oră de mers cu autobuzul de la staţia de metrou
Novoslobodskaia. A reieşit că nu locuia într-o casă obişnuită, ci într-o casă de
vacanţă mare şi veche, construită la sfârşitul secolului al XIX-lea pentru
profesorii de la agronomie.
Era seară bine, autobuzele părăseau traseele obişnuite, retrăgându-se pentru
noapte la periferie, la depoul din staţia NATI, şi Liuda îi propuse lui Ilia să
înnopteze la ei. Academicianul, care nu-şi pierduse obiceiul de la ţară de a se
culca odată cu apusul soarelui şi de a se trezi în zorii zilei, dormea buştean.
Klava, dădaca Ludmilei, care o crescuse şi-i luase locul mamei, moartă
demult, era plecată la sora ei. Dacă rămânea acasă, scenariul putea avea un alt
deznodământ.
După cina deloc complicată luată în sufragerie – unde se aflau un gheridon
pentru samovar, un bufet decorat cu bucăţele de sticlă colorată, o mulţime de
etajere şi teancuri de şervete –, Ludmila îi aşternu să doarmă pe divan, îi arătă
unde este toaleta şi plecă urându-i noapte bună, revenind la un moment dat cu
un prosop de baie.
— Am uitat să ţi-l aduc, zise ea zâmbind.