Ludmila Ulitkaia - Imago

Sania mânca din când în când fără să-şi dea seama ce face. Înghiţea,
mesteca, şi atât. Ducea dorul ceaiului cu lămâie, bine îndulcit, cum i-l aducea
bunica Niuta când era bolnav.
Sania se gândi că ea murise frumos şi lăsase o amintire frumoasă. În schimb
moartea lui Miha fusese îngrozitoare, împotriva firii. În ziua aceea el se
întorcea acasă de la staţia de metrou Kirov şi avea de gând să treacă pe la
Miha, cum obişnuia să facă în ultimii ani. Fusese primul care îl văzuse
prăbuşit, cu capul zdrobit de bordura din piatră care împrejmuia stratul de
flori dispărut de mult.
Zăcea în cămaşa cadrilată cumpărată de Niuta cu mulţi ani în urmă. Avea şi
Sania una la fel. Nu era încălţat cu pantofi, nu se ştie de ce, numai în ciorapi.
Lumea, puţină câtă era, se adunase în jurului cadavrului. Trebuia luat de acolo
urgent.
I-au acoperit corpul cu un cearşaf. Un cearşaf vechi cu un petic mare în
mijloc, luat de pe o frânghie de rufe.
Sania ştia că Aliona şi Maia plecaseră într-un sat aproape de Riazan, îi
povestise Miha dezamăgit şi nedumerit. Acum trebuia s-o găsească pe Aliona.
Cum să-i spună?
Se lungise pe pat copleşit de durere imediat după înmormântarea lui Miha.
Dormea, se trezea, auzea ba râgâiturile şi vocea lui Lastocikin, ba
gargariselile greţoase de la televizor… Nu avuseseră televizor cât trăise
Niuta! La şase dimineaţa îi spărgea urechile imnul naţional, apoi venea miros
de cafea în valuri – mama pregătea cafeaua pe spirtiera din cameră, la fel ca
Niuta. Pe urmă se făcea linişte, Sania aţipea din nou, se trezea, se scula din
pat, dacă avea nevoie să meargă la toaletă, şi se întindea iarăşi pe divan.
Nadejda Borisovna îl întreba alarmată ceva, el nu-i înţelegea vorbele şi se
întorcea cu faţa la perete.
Veneau să-l vadă prietenii de la Conservator. Mai fusese cineva la el – Ilia?
Vasili Innokientievici? Pe urmă a venit Kolosov. S-a aşezat în fotoliul Niutei.
Era semnul împăcării după câteva conflicte între ei. Pe măsură ce trecuseră
anii, Sania pierduse susţinerea profesorului, şi se îndepărtase de el. Dar în loc
să se bucure acum, îl trată cu indiferenţă.
Suportă cu greu convorbirea.
Kolosov îi puse pe masă o cutie cu dulciuri de la cofetăria din faţa
Conservatorului şi un volum vechi, în ediţie germană de lux. Înainte să plece,
îl anunţă că-i aranjaseră o vacanţă de o lună ca să-şi vadă de sănătate, şi că
nu-i nimic mai bun pentru suflet şi trup decât Clavecinul bine temperat, care te