Ludmila Ulitkaia - Imago

să intre în foc pentru nişte citate din Statul şi revoluţia.
— Nu-mi spune, că ştiu foarte bine, mama e aşa, zise Olia.
— N-are legătură! Un gen de oameni total diferit! Ce i se ordonă mamei tale
în aia crede. În schimb ăsta îşi munceşte creierul, o întoarce pe o parte şi pe
alta, caută adevărul, verifică textele şi confruntă declaraţiile, zise Ilia
străduindu-se să stabilească deosebirea dintre ei.
— Nu-i chiar aşa, şi mama crede în ceva, zise Olia încercând să apere
onoarea familiei.
Ilia fornăi a dispreţ:
— Crede, zici. În ordinele şefilor. Toată lumea ştie cum a lătrat la
Pasternak!
Relaţia dintre ginere şi soacră era cât se poate de clară: se antipatizau
profund. Ilia nu-i putea ierta Antoninei că-l dăduse afară pe Pasternak din
Uniunea Scriitorilor. Îi propuseseră atunci să fie secretarul sesiunii de lucrări
şi ea acceptase din prostie, din ambiţie sau de frică. Mai mare ruşinea!
Nici soacra nu-l putea vedea în ochi pe ginerele cu mersul legănat ca raţa,
prost-crescut. Nici râsul lui zgomotos nu-i plăcea, unde mai pui că-n urma lui
rămânea un miros respingător la closet. „Pute ca animalul. Miroase ca evreul“,
zicea ea, şi de fiecare dată când intra după el la closet, ardea o bucată de
hârtie ruptă dintr-un ziar. „Ce să-i faci, şi-a ales fie-mea mascul împuţit…“
Dedicată trup şi suflet soţului său, Olia nu putea să vadă ura lor reciprocă
curgând în valuri, umplând şi făcând să se cutremure orice loc în care se aflau
cei doi. Încerca să reducă starea de tensiune.
— Hai, Iliuşa, s-o lăsăm baltă, lucrurile-s clare de mult cu mama. Zi-mi mai
bine cum s-o ajutăm pe fetiţă? Poate Fondul să-i vină în ajutor?
Fondul de ajutorare a deţinuţilor politici era creat de un celebru zek 56 ,
scriitorul 57 care a scandalizat o lume întreagă, emigrantul intratabil care
transfera deja onorariile sale în ţară, acestea fiind distribuite sub formă de
pachete cu produse alimentare în lagăre şi la tot felul de adrese – fie pentru
familiile deţinuţilor, fie pentru cei eliberaţi, fie pentru îngrijiri medicale. Deşi
cei implicaţi în activitatea Fondului erau oameni cinstiţi şi devotaţi, lucrurile
se făceau ruseşte, provocând haos, cu pierderi nenumărate, cu erori, încurcând
scrisorile, banii, pachetele. Nu tot ce era trimis ajungea unde trebuia, fără să
mai punem la socoteală că organele nu stăteau nici ele cu mâna-n sân –
acţionau la singurul ordin pe care-l ştiau: prindeţi hoţul! Jocul de-a şoarecele
şi pisica cuprinsese întreaga ţară: oficii poştale, curieri, comisionari, coduri
secrete. Harababură în toată regula…