Ludmila Ulitkaia - Imago

A recitat mult timp – toate poeziile preferate ale răposatului Ilia, cu aceeaşi
intonaţie şi cu aceeaşi voce.
Kostia se uita uimit la băiatul bolnav şi deloc tânăr, şi se gândea la tatăl lui
vitreg – isteţ, plin de viaţă, talentat. Îşi zicea în sinea lui că acum va trebui să
găsească o instituţie asemănătoare, nu publică, ci privată, pentru bogaţi, să
rezolve formalităţile cu tutela, să pună lucrurile în ordine în conturi şi să-i
aranjeze ciudăţenia de viaţă.
Kostia l-a dus pe fratele proaspăt găsit la cafenea. Iliuşa i-a arătat cu
degetul un tort cu fructe roşii.
— Vrei o bucată sau pe tot? îl întrebă Kostia.
— Pe tot, răspunse Ilia timid, coborându-şi privirea.
Kostia se gândi puţin şi-l mai întrebă o dată:
— Vrei tortul întreg sau numai o porţie?
Ilia, jenat, îşi privi bascheţii de uriaş şi nu scoase o vorbă.
— E-n regulă, ai o logică specială, acceptă Kostia.
— Logică, repetă bucuros Ilia şi se aşeză la masă ca un copil cuminte.
Ospătăriţa a adus tortul şi Coca-Cola pentru Ilia, şi apă minerală cu gheaţă
pentru Kostia. Era jumătatea lui iunie, arşiţa se făcea simţită în New York şi,
bineînţeles, nu existau aparate de aer condiţionat în locul acela prăpădit.
Ilia a mâncat tortul bucată cu bucată, cu plăcerea unui copil serios, ajutânduse
de linguriţa de plastic. Semăna leit la cap cu răposatul lui tată – părul
castaniu închis, cârlionţat, cu fire de păr cărunt, apărute prea devreme.
Asemănarea se observa şi la faţă, numai că aducea cu o caricatură.
Lui Kostia i-a trecut iute prin minte, ca o imagine dintr-un film, o scenă
trăită cândva: stau toţi trei, el având opt ani, pe malul unui lac – Valdai?
Ilmen? Pleşceevo? Soarele apune, şed lângă un foc, tatăl vitreg curăţă un
cartof de cenuşa prinsă de el cu degetele lungi şi murdare, pe lac se plimbă
fâşii de lumină, rozalii, zmeurii, galbene de la soarele aproape mistuit, şi
mama, cu părul roşcat strălucitor, râde, şi tatăl vitreg râde, şi el, Kostia, e
fericit şi-i iubeşte la nesfârşit.
Sărmanul Ilia! Sărmana Olia!
Note
61. Versuri din poezia „Soarele lui Alexandru“ de A.S. Puşkin.