Ludmila Ulitkaia - Imago

mult sau mai puţin rustice. Rămăsese puţin din vechiul gard, parii mici, cu
globuri înfipte în ei din loc în loc, stricate de trecerea timpului, alternau cu
bucăţi de grilaj cenuşiu. Porţile dispăruseră de mult. Tei groşi, plantaţi la
intervale neregulate, iată ce mai rămăsese din vechea alee. Era amiază, nu se
vedea picior de om. Miha păşi pe pământul moale, fără pic de iarbă,
îndreptându-se spre pridvorul casei, bătu la uşă, dar nu-i răspunse nimeni.
Aşteptă puţin până ce uşa se deschise larg şi apăru o femeie cu o găleată în
care plutea o cârpă zdrenţuită.
El începu să râdă şi o salută. Mătuşa Ghenia, mereu la cheremul a tot felul
de semne prevestitoare, ar fi zis că băiatul a păşit cu dreptul: găleata era plină,
chiar dacă apa era murdară.
Aşa se şi întâmplă, lucrurile merseră cum nu se poate mai bine. În biroul
directorului trei femei şi un bărbat în vârstă, cu o mustaţă mică, îşi beau ceaiul
cu dulceaţă. Miha ştia că directorul era o femeie şi îşi zise că trebuia să fie
armeanca, femeia care avea şi ea o mustaţă minusculă.
— Bună ziua, aş vrea să vorbesc cu Margarita Avetisovna. Sunt recomandat
de Iakov Petrovici…
Nu apucă să-i spună numele întreg, că toţi trei îi zâmbiră şi se repeziră să-i
toarne ceai şi să-i umple farfurioara cu dulceaţă.
Se auzi o bătaie în uşă. Intră un băiat de doisprezece ani şi le comunică ceva
prin gesturi.
— Ce s-a întâmplat, Saşa? îl întrebară aproape în cor. Hai, dă-i drumul,
doar ştii să spui. Vorbeşte, hai, vorbeşte, ştii că-ţi iese bine.
— Îi-ne-le a uit, pronunţă el cu greutate.
Îl înconjurară toţi patru, şi femeia scundă, cu coada împletită în jurul
capului, îl întrebă apăsând tare pe fiecare silabă:
— Care câine? Noci-ka sau Rî-jik?
— Bo-tka, se lumină la faţă băiatul.
— Noci-ka. Nu te amărî, Saşa. O să se întoarcă.
Băiatul gesticulă iar: îşi frecă o mână de cealaltă şi o ridică în sus. Era o
întrebare.
— Câinele se va întoarce când i se va face foame, zise femeia cu mustaţă.
„E clar, asta-i directoarea“, decise Miha.
Băiatul mai zise ceva cu mâinile.
— Ascultă la mine, Saşa, o să-i fie foame şi o să se întoarcă.
Femeia îşi ţuguie mult buzele când îl pronunţă pe „u“.
Băiatul dădu din cap în semn că a înţeles şi plecă.