Ludmila Ulitkaia - Imago

făcuseră o confuzie.
În camera de lucru se fuma. Slujnica aduse tava cu cafelele.
— Totul e foarte British, îi şopti Sania bunicii.
— Nu, Jewish, îl corectă Anna Aleksandrovna.
— Sună a antisemitism, Niuta. Niciodată n-am observat asta la tine.
Anna Aleksandrovna trase adânc fumul în piept, umflându-şi nările delicate.
Dădu drumul fumului, clătină din cap:
— În ţara noastră, Sania, antisemitismul e apanajul tarabagiilor şi al
aristocraţilor, dar după toate indiciile, familia noastră, deşi e de origine
nobilă, face parte din intelectualitate. Doar ştii că-i iubesc pe evrei.
— Ştiu. Tu îl iubeşti pe Miha. Pentru mine, evreu sau neevreu, nu contează.
Dar nu ştiu de ce, dintre prietenii mei apropiaţi, unul şi jumătate din doi sunt
evrei!
— Chiar aşa. Poate că e vorba de o sensibilitate exacerbată?
Anna Aleksandrovna nu putea înghiţi antisemitismul. Altceva avea ea pe
suflet. Cândva în tinereţea sa, îl respinsese pe Vasili, îndrăgostit de ea până la
moarte, şi acum soarta se răzbuna: Liza, nepoata ei, l-a respins pe Sanecika,
atât de sensibil, de fin, şi l-a preferat pe tânărul evreu şleampăt.
Modul cum vedea ea lucrurile nu prea corespundea realităţii, dat fiind că
Sania nu-i propusese nimic Lizei, aşa că fata nu avusese ce să refuze. De când
erau doar nişte copii, Anna Aleksandrovna avea convingerea fermă că sunt
făcuţi unul pentru altul. O condamna pe Liza în sufletul ei, socotind că doar
interesul şi dorinţa de a avansa în carieră au împins-o să aleagă astfel.
Evreitatea făcea parte şi ea din însuşirile neplăcute ale logodnicului ei.
Liza se apropie cu paharul în mână, pe deget îi strălucea inelul de logodnă
nou-nouţ. Îl ţinea la braţ pe vecinul de la masă al lui Sania.
— Aţi făcut cunoştinţă? Saniecika, Iuri Andreievici. E profesor de teoria
muzicii, omul care poate să-ţi rezolve toate problemele în legătură cu muzica.
— Rar întâlneşti oameni care îşi pun probleme legate de muzică, zise Iuri
Andreievici, uitându-se la Sania cu un interes cât se poate de viu.
— Ah, ce-ţi veni, Liza?
Sania se fâstâci. Era supărat pe ea: de unde atâta lipsă de tact?
Sania nu apucă să scoată o vorbă, fiindcă se îndrepta spre pian bătrâna
greoaie, cu geanta sub braţ.
Recitalul nu intra în planul gândit de Eleonora Zorahovna. După socoteala
ei, trebuia să urmeze desertul – cafea, îngheţată şi prăjiturele, pe care slujnica
le adusese deja de la bucătărie. Dar invitata, fără să observe tava cu