Ludmila Ulitkaia - Imago

dezlipeau de profesori.
Iakov Petrovici Rink îl chema o dată pe lună la seminar, încercând să-l
atragă în fel şi chip în proiectul vieţii sale: se lupta de aproape zece ani să
înfiinţeze la Moscova un centru pentru copiii surzi în cadrul Institutului
Pedagogic sau pe lângă Academia de Ştiinţe Medicale. Iniţiativa avea
susţinerea autorităţilor, proiectul fusese aprobat, dar inerţia maşinăriei de stat
era atât de mare, încât nu-ţi ajungea o viaţă ca să întreprinzi ceva nou, dacă
ideea nouă nu avea nici o legătură cu industria militară sau cu cosmosul. Rink
credea că Miha era unul dintre învăţăceii lui care avea să-i continue proiectul.
Iakov Petrovici îl luase sub aripa lui, îl încuraja, îi dădea să citească
articolele la zi ale cercetătorilor francezi şi americani, îl sfătuia să scrie el
însuşi un articol. Miha îl ascultă şi scrise plin de entuziasm primul său articol.
Iakov Petrovici îl citi, curios să vadă ce a produs: se pricepe la scris băiatul!
Profesorul îşi alegea bine discipolii, o făcea de zeci de ani: îi mesteca, îi
gusta… După trei ani în care Miha muncise de bunăvoie ca un rob la internat,
Rink aduse vorba despre aspirantură, prin corespondenţă, e adevărat. Miha
prefera şi el să-şi elaboreze lucrarea prin corespondenţă: nu avea de gând să
se despartă de copiii lui.
Luă cu succes examenul de admitere, aşteptând apoi să fie confirmat. De
fapt, confirmarea era o simplă formalitate. Îi juca în faţa ochilor flacăra vie a
adevăratei munci de cercetător, nu cercetarea abstractă, teoretică, ci aceea ale
cărei rezultate se vedeau imediat, după câţiva ani de lucru cu metode fiabile.
Deocamdată orbii nu-şi recăpătaseră vederea, surzii nu auzeau şi muţii nu
vorbeau, dar câţiva dintre ei învăţaseră să bălmăjească vreo câteva cuvinte şi
să pătrundă într-o lume bine ferecată pentru ei. Şi ce fericire să-i poţi duce de
mână!
Împotriva oricărei logici, încălcând tradiţia şi în pofida tuturor aşteptărilor,
Miha părea că reuşise cel mai bine dintre toţi membrii grupului Trianon. Sania
părăsise Institutul de Limbi Străine şi îşi reluase cursurile la Conservator, Ilia
renunţase de tot la Institutul de Tehnică Cinematografică de la Leningrad, era
atât de sigur de sine, încât credea că poate să-i înveţe el însuşi pe alţii să facă
fotografii şi nici prin gând nu-i trecea să-şi continue studiile. Îşi făcuse o
sumedenie de cunoştinţe noi, de relaţii, îndeosebi cu persoanele implicate în
noua mişcare democratică pentru apărarea drepturilor omului. Ilia şi Miha
împărtăşeau acelaşi interes pentru poezie ca în trecut. Ilia îşi continua
incursiunile la buchinişti, adunase o colecţie de cărţi foarte interesante.
Tocmai la Ilia veni Miha ca să împartă cu el bucuria succeselor sale. Ilia nu