Ludmila Ulitkaia - Imago

Călătoriile prin ţară erau la modă pe atunci. Rucsacuri, caiace, vagoane de
clasa a treia, autostopuri riscante, nopţi petrecute în corturi în sate părăsite –
pe toate acestea le încercase Ilia, bineînţeles, primul din grupul lor. Îi plăcea
grozav să călătorească, adesea se lipsea de prieteni care să-i ţină companie,
aducea din excursii piese rare – cărţi, icoane, obiecte din viaţa de zi cu zi a
ţăranilor – şi îşi făcea prieteni noi în Nordul rusesc, în Asia Centrală şi în
Altai.
Miha nu-l însoţise niciodată pe Ilia: cât trăise mătuşa Ghenia, nu se
împăcase cu ideea de a o lăsa singură mult timp. La începutul primăverii lui
1967, cele două perechi tinere, Miha cu Aliona şi Edik cu Jenia, mânate de
pasiunea proaspătă pentru călătorii, se hotărâră să plece pentru prima dată în
Crimeea, la Koktebel. Expediţia voia să fie un pelerinaj la mormântul poetului
Maksimilian Voloşin, pe care Miha îl venera.
Făcură două nopţi şi o zi ca să ajungă la Feodosia. La Moscova era încă
zăpadă. De dimineaţă, pe măsură ce înaintau spre sud, îi întâmpină o ploaie
caldă, în care pluteau resturi de zăpadă, lăsară în urmă ceaţa şi negura şi la
amiază, după ce intrară în celălalt fus orar, văzură prin fereastra vagonului, la
marginea drumului, stând în apă, sălcii cu ramificări umflate şi crengi atârnând
drepte. La Fedosia nimeriră iar vreme de ploaie cenuşie, sclipitoare. Urcară în
autobuzul care îi zgâlţâi până la Planetarnoe, unde se afla casa poetului. Le era
imposibil să-şi ia ochii de la peisajul de culoarea fumului, vibrant, cu reflexe
lăptoase. Coloane de camioane treceau în sens invers cărând de la Koktebel
tone de nisip, de care avea nevoie urgent economia ţării. Călătorii nu ştiau că
erau martorii distrugerii vechiului litoral la un loc cu toate comorile lui. Cât
despre oamenii care mai ştiau câte ceva, aproape că nu mai rămăsese nimeni
prin locurile acelea.
Coborâră din autobuz şi pentru prima dată în viaţă auziră vuietul Mării
Negre. Atraşi de sunetele fermecate, se îndreptară spre marea care se
zbuciuma furioasă. Avea obiceiurile ei în funcţie de anotimpuri. Miha şi Jenia
se întâlneau pentru prima oară cu ea. Pe Aliona o duseseră cândva părinţii în
Caucaz, cât despre Edik, el cunoscuse o cu totul altă mare: Baltica.
O luară pe faleză în direcţia casei lui Voloşin. Nu avură nevoie să întrebe pe
nimeni, cărarea îi ducea direct acolo. Recunoscură imediat casa după
înfăţişarea ei, după foişor, nesemănând cu nimic din ce se construise după
revoluţie şi după război. Se aşezară pe pietrele aflate în faţa ei, puţin mai jos
de ea, scoaseră o sticlă de vin şi ceva mâncare rămasă, adusă de la Moscova.
Miha nu se putu stăpâni şi se apucă să recite versuri. Încă din tren încercase