Ludmila Ulitkaia - Imago

Brodski se întorsese deja din surghiun şi se stabilise în satul Norenskaia, şi
nimic nu lăsa să se întrevadă că peste cincizeci de ani se va inaugura la
biblioteca locală o sală în memoria fostului deportat-parazit şi că o
domnişoară ofilită, între două vârste, va organiza vizite cu tema „Brodski la
Norenskaia“.
Olia se apucă de traduceri, la început mai timid, apoi din ce în ce mai sigură
pe ea: ştia franceză de la Universitate, la spaniola învăţată la cursurile serale
se adăuga italiana deprinsă numai în timp ce mergea cu trenul la casa de
vacanţă. Îşi făcuse relaţii, era invitată uneori să traducă filme, reuşea să le
ducă pe toate la bun sfârşit. Mai făcea şi alte ciubucuri – din niscaiva referate,
brevete. Câştigurile, mici la început, deveniră pe urmă consistente. Toate erau
însă neoficiale, iar oficial avea doar un post de secretară, exact cum avea Ilia.
Servea drept paravan, mulţi îl foloseau.
După moartea fostului socru, apăru un altul care să-l angajeze pe Ilia ca
secretar. Tot Ilia îi găsi Olgăi un profesor bătrân care o angajă să facă muncă
de secretariat, şi amândoi figurau ca membri într-un misterios comitet sindical,
înfiinţat parcă special ca să se sustragă controlului puterii sovietice.
La casa de vacanţă Ilia îşi amenajă un laborator foto în cămara de lângă
baie. Ca în anii de şcoală, meşteri instalaţia de apă legând-o de conducta de la
baie şi se apucă să „chimicească“ acolo noaptea. Afanasi Mihailovici nu
remarcă nimic, el se spăla sâmbăta, în celelalte zile nu-l interesau nici baia,
nici cămara.
Cât de minunaţi erau anii aceştia de viaţă comună! Ilia divorţă de prima
soţie. Se căsători cu Olga fără să facă mare tam-tam, şi ea i se dărui trup şi
suflet. Tot ce zicea şi făcea el era captivant şi nou: şi samizdatul, şi
fotografiile, şi călătoriile – era îndrăgostit şi de nordul Rusiei, şi de sudul ei,
de Asia Centrală, adesea o lua din loc, Dumnezeu ştie unde, uneori îi lua cu el
pe Olga şi pe Kostia.
O dată plecară împreună în regiunea Vologda, la Belozersk şi Ferapontovo,
şi periplul acesta rămase în mintea lui Kostia ca o călătorie de basm. Toate
întâmplările, fiecare zi şi fiecare ceas i se întipăriră în memorie ca pe o
peliculă de film, pe care o poţi vedea iar şi iar: cum pescuiau cu barca, cum
înnoptau în şura plină cu fân, cum s-au căţărat într-o zi pe schela dintr-o
mânăstire, şi el era cât pe ce să se prăbuşească în gol, dar Ilia l-a apucat de
haină, şi întâmplarea groaznică, de tot râsul, cu albina vârâtă în gură împreună
cu o bucată de plăcintă ţărănească cu dulceaţă, iar Ilia i-a scos plăcinta din
fundul gâtului şi i-a extras dintre buze acul albinei.