Ludmila Ulitkaia - Imago

continuat să facă demersuri, să ceară, să scrie.
Nu s-a putut verifica dacă vorbele lui au avut vreo greutate în cazul lui
Mustafa Usmanov, fiindcă acesta a murit după o lună şi jumătate la Taşkent, în
izolatorul unde era anchetat. Poate că scrisoarea n-a ajuns la timp ca să-l
salveze pe eroul tătar deportat, apărător al Patriei, fiindcă poşta merge greu în
ţara noastră.
Deocamdată Aişé era bucuroasă că reuşise să obţină întrevederea atât de
importantă şi îşi punea mari speranţe în ea. Miha o ducea de braţ, femeia nu se
putea ţine pe picioare din cauza emoţiilor şi nu înceta să-i mulţumească în
cuvinte puţin prea directe şi protocolare. Abia când ajunse în faţa casei, Miha
băgă de seamă că-i urmărea insistent un individ cu o faţă atât de ştearsă, încât
nu avu nici un dubiu de unde venea.
După două zile, seara târziu, veni acasă la Miha un ziarist străin cu numele
de Robert. Trimis de academicianul Saharov. Era îmbrăcat într-un palton lung,
de croială sovietică, cu o căciulă cu clape boţită, semăna mai degrabă cu un
docher rus decât cu un slavist antisovietic de la Washington, purtând şi povara
originii sale poloneze. Băură ceai şi discutară, în vreme ce micul magnetofon
aşezat pe masă, o minune a tehnicii occidentale, înregistra povestea lui Aişé.
Polonezul era mare crai, îi făcea ochi dulci lui Aişé, debita complimente de tot
felul şi ea zâmbea încântată, îşi mişca umerii, vorbea liber şi chiar cu aplomb,
nu se bâlbâia deloc aşa cum se încurcase în cuvinte acasă la Saharov.
Pe urmă Robert plecă, se urcă în taxiul care îl aşteptase, ajunse acasă la el,
pe bulevardul Lenin şi, când coborî din maşină, doi tineri cu mutră de huligani
tăbărâră pe el. Sări şi el la bătaie, deşi îşi dădu seama că nu trebuia să
procedeze aşa, ci că mai normal ar fi fost să se refugieze la intrarea în clădire.
În urma încăierării prosteşti, cei trei fură duşi la miliţie pentru huliganism.
Deşi totul se termină destul de bine pentru Robert – îl ţinură o noapte la secţia
de miliţie, şi de dimineaţă veni consulul american şi-l eliberă pe prostănac din
arest –, lucrurile nu se opriră aici, şi după toate aceste peripeţii, magnetofonul
dispăru şi nimeni nu-l mai văzu vreodată.
A doua zi pe seară, când Aişé era plecată la Magazinul Copiilor, trecu pe la
Miha miliţianul Slava Kusikov, se uită prin cameră, văzu coşul în care Aişé
adusese pepeni galbeni şi struguri, şi valiza de carton, ezită o clipă, apoi îl
duse pe palier şi-i zise:
— Ai face mai bine, Miha… Au venit să vadă, m-au întrebat cine stă la tine.
Ar fi bine să plece cât mai repede.
În aceeaşi seară Miha o conduse pe Aişé la gara Kazan şi o trimise la