Ludmila Ulitkaia - Imago

mergea liniştită pe jos în aceeaşi direcţie, găsindu-şi amândoi salvarea – unul
părăsind lumea celor vii, al doilea pe aceea a robiei sale.
„Un minunat post-scriptum la literatura rusă clasică“, trase concluzia Viktor
Iulievici.
Pe 10 ianuarie, în ultima zi de vacanţă, el o sună pe Katia. Se întâlniră lângă
magazinul Textile de pe Solianka. Viktor Iulievici îi mulţumi fetei pentru marea
bucurie pe care i-o făcuse.
— După ce am citit romanul, m-am gândit imediat că există o persoană
căreia trebuie să-i dau cartea, zise Katia.
După aceea îi povesti de-a fir a păr de unde avea manuscrisul, lucru pe care
el în nici un caz nu i-l ceruse:
— Bunica mea e prietenă de-o viaţă cu Boris Leonidovici. Ea i-a bătut la
maşină romanul. Exemplarul ăsta e al ei.
Viktor Iulievici îi acoperi gura ca meliţa cu mâna lui fierbinte:
— Să nu mai povesteşti nimănui, niciodată, despre asta. Socoteşte că nici
mie nu mi-ai spus.
Îşi ţinea palma pe buzele ei, care abia i se mişcau, păreau că şoptesc ceva,
fără să scoată vreun sunet.
Katia abia împlinise şaptesprezece ani, abia ieşise din copilărie, se vedea
că are încă apucături de fetiţă. Gâtul lung i se iţea din palton. Nu avea fular.
Căciuliţa de copil era legată sub bărbie. În ochii căprui deschis, umezi de
lacrimi, i se citea ciuda.
— N-am zis nimănui, numai dumneavoastră! Ştiam c-o să vă placă! Aşa-i?
— E puţin zis, Katia, e puţin zis. Asemenea cărţi schimbă viaţa. Îţi rămân
dator până la moarte.
Doamne Dumnezeule! Nataşa Rostova în carne şi oase! E leit Nataşa
Rostova!
Lui i se tăie răsuflarea.
S-au căsătorit după ce Katia şi-a terminat şcoala. „Liurşii“ au aflat primii,
bineînţeles. Erau încântaţi. Aproape de septembrie, burta Katiei, care putea fi
remarcată de un ochi atent, i-a entuziasmat şi mai tare.
Evenimentul i-a apropiat de profesor atât de mult, încât se întâmpla uneori,
după şedinţele cercului, să golească împreună o sticlă de vin gruzin foarte bun,
nelipsit niciodată din casa lui Viktor Iulievici. Au început chiar să-l numească
Vika nu numai în absenţa lui. El nu protesta, dar li se adresa cu dumneata, un
pronume de politeţe demodat.
Şedinţele cercului LIURS se ţineau tot în camera Xeniei Nikolaevna, dar