Ludmila Ulitkaia - Imago

gurii. Îşi amintea oare Miha de vrăbiuţa lui Catullus jelită de… cum se numea?
Lesbia?
La puţin timp după ce scoseseră din casă patul de scânduri şi scăunelul pe
care Minna îşi punea hainele, mătuşa Ghenia, eliberată de grija împovărătoare,
repeta din când în când, profund mulţumită şi cu un dram de mândrie
patologică, un fel de lamentaţie: câtă nenorocire, câte am putut duce în spinare,
trebuia să le fac pe toate!
Avea trai bun cu Miha de când se mutase la ea – de la vârsta de doisprezece
ani el era acela care trebuia să cumpere de mâncare, să cureţe în cameră, în
bucătărie, în locurile folosite în comun şi în plus, lucrul cel mai nesuferit, să
ducă la îndeplinire mici sarcini născocite de ea, de pildă, să alerge de trei ori
pe zi la farmacie, să ducă o jumătate de plăcintă surorii ei, Faina, sau să treacă
pe la cealaltă soră, Raiecika, să ia strachina cu piftie.
De aproape zece ani se achita cu o rapiditate uluitoare, fără să se plângă,
chiar cu bucurie, de sarcinile care-i reveneau în calitate de nepot. Mătuşa
prinse drag de fiul adoptiv, atât cât era ea în stare să iubească, şi nici prin cap
nu-i trecea să se despartă de el. Dar cum avea instinctul evreiesc de a uni
oamenii prin căsătorie – adunând laolaltă electronii liberi, ca să nu-şi facă de
cap cine ştie pe unde –, îi prezenta din când în când lui Miha evreicuţe
acceptabile, din cercul larg al rubedeniilor ei. Odată chiar dăduse greş: fiul ei
bun, Marlen, îi scăpase printre degete, se însurase cu o rusoaică. Nici acum nu
era împăcată cu situaţia, deşi „Lida asta“ era fată cumsecade…
La începutul lui octombrie mătuşa Ghenia o invită la masă pe nepoata ei,
Ella, rudă de departe. Tăcută, rotundă, de formă aerodinamică, fuzelată ca o
butelcă, cu picioarele tot de grosimea butelcii, Ella aduse o cutie ovală cu
tablete de ciocolată, de care Ghenia nu se atinse, speriată să nu facă diabet –
avea multe prejudecăţi, printre care şi aceea că se îmbolnăveşte de diabet
dacă mănâncă ciocolată. Puse pe bufet cutia cu cerbul alergând, desenat pe
capac, şi aduse supa.
Miha şezu supus la masă, înghiţind toate cele trei feluri de mâncare, dându-i
fiecăruia atenţia cuvenită, în vreme ce Ella, posacă şi mută, cu ochii în pământ,
plimbă lingura în farfurie fără mare entuziasm. Se vedea cât de colo că o
stânjeneau întâlnirile, chipurile, întâmplătoare, care nu duceau la nici un
rezultat, încercări veşnic nereuşite de căsătorii aranjate. După ce terminară de
mâncat, la un semn din sprâncene al mătuşii Ghenia, Miha o conduse pe Ella la
metrou. Când se întoarse, mătuşa, nemulţumită, îi vorbi mustrător, dând din
capul ei de păpuşă, împărţit în două de cărarea subţire: