Ludmila Ulitkaia - Imago

Prin gratii să îşi bată joc
De tine,-ntărâtat. 64
De unde le ştia Puşkin? Oare şi atunci… Decembriştii, bineînţeles! Se
întâmplau toate astea şi la vremea aceea – denunţuri, trădări. Maiboroda,
delatorul. Se sinucisese la mulţi ani după proces. Probabil că suferise în anii
aceia. El chiar fusese delator, în vreme ce Viktor Volski nu se făcuse vinovat
de nimic. Nu, mai bine să ierţi un trădător, decât să distrugi un om nevinovat!
Miha citi toată noaptea ca nebunul, uită de sine şi de tot ce-l înconjura, de
dimineaţă îşi aduse aminte destul de greu că la opt trebuia să plece la internat.
Aproape că-i slăbi bucuria reuşitelor sale: uită de examenele luate cu brio,
perspectiva seducătoare a unei cariere de succes se pierdu în umbră. I se păru
că nimic din toate astea nu mai contează. I se făcu puţin ruşine. Da, îi era
ruşine că trăieşte bine-mersi, în vreme de Daniel, scriitorul care-l făcuse să se
cutremure, stă închis şi anchetat, şi Dumnezeu ştie ce-l mai aşteaptă.
Abia trezit din starea ameţitoare datorată lecturii, îşi dădu seama că a
întârziat la muncă, îşi făcu socoteala că dacă se grăbea, ajungea la a patra oră,
îşi aduse aminte însă că în curând urma o pauză de două ore între trenuri şi
risca să scape ultimul tren. Ziua era pierdută. Încercă să telefoneze ca să-i
prevină pe profesori, dar linia era întreruptă.
Formau o echipă unită, logopedul Katia îşi anulă orele ca să ţină cele două
lecţii ale lui Miha, iar la celelalte două îl suplini Gleb Ivanovici. Când sosi
Miha, orele se terminaseră, copiii mâncaseră de prânz, dormiseră şi îşi
terminaseră şi gustarea de după-masă. La cantină, Gleb Ivanovici mânca pâine
albă şi bea compotul de fructe uscate rămas – desertul lui preferat.
Miha se repezi să-i mulţumească. Gleb Ivanovici nu socoti că făcuse o faptă
eroică, ci un lucru normal. Dar Miha insistă să-i primească scuzele,
povestindu-i că-şi pierduse noaptea citind şi când terminase, se uitase la ceas
şi văzuse că era aproape unsprezece!
— Cărţi! Şi ce mai cărţi!
— Bine, bine, cărţi, dar ce fel de cărţi? îl întrebă Gleb Ivanovici între două
pahare de compot.
Miha se grăbi să scoată două plicuri din hârtie de ambalaj, în care se aflau
teancurile de fotocopii micşorate.
În prelungirea programului de studiu, copiii îşi făceau temele supravegheaţi
de o profesoară tânără, venită de curând, era în primul ei an de activitate. Gleb
Ivanovici o urmărea îndeaproape, pentru orice eventualitate. El aruncă o
privire în clasă, se aşeză în ultima bancă şi îşi scoase ochelarii.