Ludmila Ulitkaia - Imago

— A-a-a, lungi exclamaţia Olia, în Orientul Apropiat. Trebuie să înveţi
fran…
— De ce franceza? se miră Galia. Urmez cursurile de engleză…
— Pleci pentru mult timp? o întrebă Olia.
— Sigur trei ani…
După aceea a mai vizitat-o pe Olga de două ori când venea în vacanţă – de
două ori în timpul cât a durat remisia miraculoasă a bolii, începând cu
primirea scrisorii de la Ilia şi până la moartea Oliei.
Aducea suveniruri – mici cruci de la Ierusalim, iconiţe, amulete. Pe Olga n-
o interesau nimicurile cucernice, aşa că toate au trecut pe rând la Tamara,
pricinuindu-i mare bucurie. Olga a redevenit fata veselă şi energică dinainte.
Galia sosi a treia oară la Moscova când Olia nu mai era în viaţă. Aflase că
murise. Îl sună pe Kostia şi trecu pe la ei. Casa nu se schimbase deloc după
moartea Olgăi, numai că era într-o dezordine îngrozitoare. Galia aduse
gemenilor lui Kostia daruri minunate: soldăţei de plastic cu cheiţă, maşinuţe
cu baterie şi o păpuşă cu picioare lungi şi cu hăinuţe de schimb.
Întoarsă acasă, o jeli mult pe Olga, apoi o sună pe Tamara. Nu se înserase
de tot, o plânseră la telefon pe Olga, şi Galia îi ceru permisiunea să treacă pe
la ea.
— Când? Pot să vin acum?
Luă taxiul şi ajunse în cincisprezece minute. Nu se poate spune că au stat de
vorbă – plânseră toată seara îmbrăţişate, cu ceaiul rece în faţă, fără să aprindă
lumina. Mai întâi o plânseră pe Olga, pe care o iubiseră foarte mult, pe urmă
se plânseră pe ele, că viaţa le-a promis şi nu le-a dat, înlocuiră lacrimile cu
tăcerea şi tăcerea cu lacrimile. Pe urmă o plânse fiecare pe cealaltă, regretând
că nu-şi spuseseră tot ce aveau pe suflet, apoi o plânseră din nou pe Olga. Pe
urmă Tamara găsi o sticlă de coniac plină pe jumătate, băură câte un păhărel,
şi tot ea îi puse, în sfârşit, întrebarea hotărâtoare despre maşina de scris. Doar
de la maşina asta începuse trădarea.
— Nu ţi-a povestit Olia? Cum am aflat, i-am spus ei tot. Fratele Nikolai,
Dumnezeu să-l ierte! – Galia se închină cu o mişcare largă, până la buric şi la
umeri –, a dus maşina de scris şi cartea Arhipelagul Gulag la secţia raională a
KGB. Singur n-ar fi făcut-o în veci. Nevastă-sa, Raika, Dumnezeu s-o ierte şi
pe ea – Galia îşi făcu din nou cruce, dar una mai mică –, mă ura, ea l-a aţâţat.
Mai târziu i-au arătat lui Ghenadi declaraţia în care scria negru pe alb: „ca să
se pună capăt complotului antisovietic pus la cale de duşmanii poporului şi
pentru evacuarea din apartament a surorii mele, Galina Iurievna Poluhina“.