Ludmila Ulitkaia - Imago

Ilia îşi înghiţi saliva şi arătă spre uşa întredeschisă.
— Nu-ţi face griji. Nimeni nu te-a văzut aici. Şi nici n-o să te vadă. Scoalăte,
te rog, faţa spre fereastră. Da, aşa.
Şi, ridicând glasul, Anatoli Aleksandrovici zise pe un ton autoritar:
— Poţi pleca, Vera Alekseevna.
Se auzi ţăcănitul tocurilor, uşa de la intrare scârţâi şi se închise cu zgomot.
— Nimic nu-i simplu, cum crezi, Ilia Isaievici, zise mâhnit Cibikov.
Ilia tăcea.
— Trebuie să te hotărăşti acum. Azi mai pot face câte ceva pentru dumneata,
zise „colonelul“ cu o voce gravă, de catifea neagră. Mâine n-o să mai pot.
„Dacă zic «nu», nu-mi mai dau drumul de aici. Oricum, tot materialul meu e
la ei. Vorba e că o să trăiesc ca înainte, dar n-o să lucrez pentru mine, ci pentru
ei. Nu, nu pot să-mi imaginez aşa ceva…“
— Am ceva de adăugat, ca să avem o imagine completă, dacă nu mă bag în
afacere, treaba devine…
— …treabă de rutină, dar dumneata şi soţia dumitale purtaţi toată
răspunderea. Să zicem că ai adus cu mâinile dumitale cărţile în casa ei, dar
maşina de scris cade în cârca ei. Şi manuscrisul lui Soljeniţîn la fel.
Consecinţele o să le suporţi nu numai dumneata, ci şi ea. Între noi fie vorba, ai
amestecat-o într-o activitate dubioasă. Ăsta-i un argument serios. Deocamdată
am posibilitatea să pun capăt afacerii.
„M-a prins în plasă. N-am scăpare. M-a făcut mat, am pierdut ca prostul. N-
o să te dau pe mâna ăstora, fetiţa mea iubită.“
— Să ne înţelegem ca între gentlemeni. Îţi dau numărul meu de telefon.
Numărul de acasă. N-o să avem un contact regulat, mă vei suna de fiecare dată
când ai ceva interesant. Poţi să multiplici câte exemplare vrei, câte socoteşti
că-ţi trebuie pentru munca dumitale, şi mie îmi vei da negativele.
— Negativele? E cam mult, i-o reteză scurt Ilia.
„Colonelul“ înţelese însă că a câştigat partida. Începu să râdă:
— Îmi pui cuţitul la beregată!
— Dacă e vorba de o înţelegere, trebuie să-mi apăr interesele.
Cibikov îl privi cu respect.
— Bine, de acord. Negativele la dumneata. Ultima chestiune – semnătura
dumitale!
— Dar e o înţelegere între gentlemeni! zise revoltat Ilia.
— Trebuie să-mi apăr şi eu interesele! râse Anatoli Aleksandrovici.
Cele două pachete de ţigări erau goale. Băieţii din tablou, abia zărindu-se