Ludmila Ulitkaia - Imago

biroului ei.
Mătuşa Ghenia se tângui multă vreme pentru ochelarii sparţi ai lui Miha, pe
Ilia mama îl ocărî puţin pentru firea lui de bătăuş, iar Igor Cetverikov reuşi să
nu sufle o vorbă părinţilor săi despre incident.
Deşi nu intră în grupul „Trianon“, din ziua aceea el rămase un simpatizant al
lui. Evenimentele ulterioare, desfăşurate, e adevărat, de-a lungul unui sfert de
secol, aveau să confirme că totul pe lume e supus legii – nu degeaba micii
huligani isteţi din cale-afară îl hărţuiseră pe viitorul disident.
Când afacerea cu bătaia, care pusese pe jar toată şcoala, fu muşamalizată
datorită strădaniei directoarei, elevii îi izolară o vreme pe Mutiukin şi
Murîghin, cei doi rămânând să se certe şi să se păruiască doar între ei. Băieţii
ceilalţi se împărţiră în două tabere, viaţa în clasă deveni captivantă – cu
informatori din tabăra duşmană, cu dezertori trecând la inamic, cu altercaţii şi
încăierări. Spiritul războinic puse stăpânire pe majoritatea elevilor, în vreme
ce minoritatea îşi pierdu din putere şi se lăsă pe tânjală.
După trei săptămâni, Sania se întoarse la şcoală cu mâna bandajată, veni
câteva zile, pe urmă se îmbolnăvi de anghină şi nu mai apăru până la sfârşitul
trimestrului al treilea. Ilia şi Miha mergeau la el aproape zilnic, îi aduceau
temele pentru acasă. Anna Aleksandrovna îi trata cu ceai şi plăcintă cu mere,
numită pie. Era primul cuvânt englezesc pe care-l învăţa Miha. Sania învăţase
engleza şi franceza de mic. La şcoală li se preda germana din clasa a cincea,
era o limbă îngrozitoare. Anna Aleksandrovna se arătase neaşteptat de
exigentă în privinţa limbii germane, se apucase să-i dea lecţii suplimentare lui
Sania, invitându-i pe prietenii lui să-i ţină companie. Ilia se eschiva, în schimb
Miha venea la lecţii ca la o sărbătoare.
Tot atunci Anna Aleksandrovna îi dăruise lui Miha un vechi manual de
engleză pentru începători.
— Învaţă, Miha, cu posibilităţile tale o să reuşeşti de unul singur. O să-ţi
dau câteva lecţii ca să-ţi pui la punct pronunţia.
Aşa îi picau lui Miha darurile generoase de la masa boierilor.
Starea sufletească a lui Sania era ciudată: nu-l deranjau deloc cele două
degete puţin îndoite, şi chiar nu se vedea lucrul ăsta, fiindcă degetele nu se ţin,
în general, complet drepte, ci uşor arcuite. Asta însemna însă o schimbare
radicală în viaţa lui, o modificare substanţială a planurilor de viitor. Asculta
muzică zile întregi, o gusta din plin, aşa cum nu se bucurase de ea înainte: nu-l
mai neliniştea faptul că n-o să fie în stare să cânte ca marii muzicieni… Nu-l
mai rodea îndoiala în privinţa talentului său. Liza era singura care putea să-l