Ludmila Ulitkaia - Imago

siguranţă că te-ar prinde în laţ…“
De fapt „l-a prins în laţ“ munca. Cel mai mult îl interesa să comunice cu
băieţii de treisprezece ani. Ei nu aveau nimic în comun cu băieţii de aceeaşi
vârstă de la ţară. Cei din Moscova nu arau, nu semănau, nu dregeau hamurile
cailor, dar nici nu cunoşteau ce înseamnă povara răspunderii într-o familie de
ţărani.
Erau copii normali – făceau năzbâtii în timpul orelor, aruncau unul în altul
cu ghemotoace de hârtie înmuiată în gură, se stropeau cu apă, ascundeau
servietele şi manualele, refuzau să-şi împrumute lucrurile, se luau la harţă şi se
îmbrânceau cum fac căţeii tineri şi pe urmă, brusc, se potoleau şi puneau
întrebări cu mult sens. Spre deosebire de cei de la ţară, ei se bucuraseră totuşi
de copilăria din care tocmai ieşeau vrând-nevrând. Pe lângă coşurile de pe
faţă, mai aveau şi alte semne de maturizare: puneau întrebări legate de
probleme „spinoase“, sufereau din pricina nedreptăţii lumii, ascultau poezii şi
vreo doi-trei din clasă chiar scriau câte ceva ce aducea a versuri. Miha
Melamid fu primul care îi aduse profesorului o foaie îngrijită, cu şiruri de
cuvinte rimate.
— Da, sigur că da, aprobă cu voce tare Viktor Iulievici, zâmbi şi îşi zise în
gând: „Băieţaşii ăştia evrei sunt foarte receptivi la literatura rusă“.
Jumătate din clasă nu prea pricepea ce vrea profesorul. Cealaltă jumătate îl
urma ca o umbră. Viktor Iulievici se străduia să se poarte la fel cu toţi, dar
preferaţii lui erau Miha, emotiv şi ridicol de cinstit, Ilia, neastâmpărat şi
înzestrat să facă o groază de lucruri, şi Sania, inteligent şi rezervat. Trioul de
nedespărţit.
Şi el făcuse parte cândva dintr-un asemenea trio, îşi amintea mereu de cei
doi prieteni dragi de la IFLI 15 , Jenia şi Mark, ucişi în primele săptămâni de
război. Nedesprinşi încă de copilărie, cuprinşi de un romantism exacerbat,
amăgiţi cu poezioare puerile: „Brigantina! Brigantina!“ 16 Ce le-ar fi fost dat să
ajungă…? Roşcatul de Miha arăta ca fratele lor mai mic, părea că va avea în
viitor o viaţă frământată. Nu, nu era vorba despre ambiţia de proroc a
profesorului, ci era, pur şi simplu, îngrijorare…
Suntem încă în anul 1953, mai era până să vină martie, campania antisemită
era în toi 17 . În vremurile astea mizerabile, optimea evreiască din sângele lui
Viktor Iulievici fierbea şi se îngrozea, iar pătrimea lui gruzină se ruşina şi
suferea.
Viktor Iulievici avea sânge amestecat, purta nume de familie gruzin, era
înregistrat ca etnic rus 18 , dar avea puţin sânge rusesc. Bunicul gruzin se