Ludmila Ulitkaia - Imago

Era îmbrăcată de noapte, avea pe deasupra un halat albastru din flanelă, de
sub care îi ieşea cămaşa albastră de noapte cu o mulţime de volane. Avusese
timp să-şi despletească părul adunat în coc, care-i căzu zburlit pe piept în
momentul când se aplecă să-i pună prosopul pe scaunul aflat lângă pat. Lumina
lunii pline, puternic albăstruie, nămeţii strălucind în noapte şi culcuşul
confortabil şi demodat („Ca într-un conac boieresc“, îşi zise Ilia) îi treziră un
puseu de romantism, o trase lângă el, şi ea se lipi docilă de trupul lui…
El plecă dimineaţa, fără ca aventura nocturnă să-l preocupe în vreun fel. La
sfârşitul săptămânii o reîntâlni pe Liuda la bibliotecă şi o conduse acasă.
Rămase peste noapte. Dădaca lipsea şi de data asta.
Nu era nimic serios între ei. Cel puţin aşa credea Ilia, care ştia prea bine
cum să curteze femeile. Se întâmpla frecvent să se îndrăgostească de fete
frumoase, avea chiar reputaţia, printre prieteni, că era mare cunoscător în arta
seducţiei. Dar aventura proaspătă – cu o fată fără sare şi piper, veştejită, care
părea că nu avusese niciodată momentul ei de înflorire – nu-i cerea nici un
efort, îi căzuse pleaşcă pe neaşteptate.
Nu-i trecea prin minte că din întâlnirile rare, lipsite de pasiune, terne, poate
rezulta o căsnicie destul de plictisitoare, dar suportabilă.
În al treilea an de întâlniri moleşite, Liuda rămase însărcinată – avea
treizeci şi patru de ani, era cu zece ani mai în vârstă decât Ilia. Se căsătoriră
cu puţin timp înainte de naşterea copilului, şi, trebuie spus, fără ca Liuda să
facă mari presiuni. Când Ilia îi propuse să se căsătorească, ea nu se arătă
entuziasmată, dezamăgindu-l puţin: era oarecum mândru, cam aşa ceva, pentru
gestul său mărinimos.
După ce se născu băiatul cu numele de Ilia – fie în cinstea tatălui cu suflet
mare, fie în cinstea bunicului academician, Ilia Ivanovici, total indiferent – Ilia
se mută aproape definitiv la Liuda, îşi aduse chiar cea mai mare parte din
colecţia sa de cărţi. Dădaca nu-i cedă camera sa lipită de camera Liudei. Îi
dădură camera de la etajul întâi, foarte friguroasă, dar spaţioasă.
Liuda conducea un laborator de cercetări în pedologie, îşi susţinuse deja
disertaţia şi, dacă nu apărea sarcina, ar fi putut să-şi scrie lucrarea de
doctorat. Dar pruncul, deşi liniştit şi înţelegător, dat cu totul în grija dădacei
Klava, o făcu pe Liuda să-şi piardă entuziasmul pentru ştiinţă, şi teza de
doctorat, deja anunţată, rămase împotmolită la mijlocul drumului.
Lui Ilia începu să-i facă plăcere să locuiască în casa Liudei. Într-o parte a
sa, mica aşezare cu case de vacanţă se afla chiar în buza oraşului, în cealaltă
parte erau loturile experimentale, şi dincolo de ele se întindea uriaşul parc