Ludmila Ulitkaia - Imago

străine în marea lor majoritate.
„Uite de unde îşi ia Vinberg ştiinţa. Are avantajul că ştie limbi străine“, îşi
zise Dulin în naivitatea sa.
Se însera, ziua de lucru se terminase de mult. Pe masa lui Vinberg, un disc în
învelitoare de hârtie albă era pus peste maldărul de reviste, scrisori şi coli
cenuşii, acoperite cu un scris ascuţit amintind de literele gotice.
— Mi l-au adus pe Daniil Şafran. O înregistrare unică – sonata pentru
violoncel a lui Şostakovici, din 1946, într-o primă interpretare. Şi Şostakovici
e interpret, zise profesorul mângâind drăgăstos discul cu mâna negricioasă, cu
degete lungi. Daniil Şafran avea la vremea aceea numai douăzeci şi trei de ani.
Violoncelist genial, absolut genial…
„Ca să vezi ce popor, cum se iubesc între ei“, se gândi dezaprobator Dulin,
dar se răzgândi imediat: „La urma urmelor ce-i rău în asta? Aşa-s făcuţi toţi
oamenii, li se înmoaie inima pentru ai lor“.
— L-am consultat, îl anunţă Dulin.
Vinberg păru că nu-şi aminteşte de discuţia lor din ajun. Avea aerul că se
gândeşte aiurea.
— L-am declarat alcoolic. Acum se va duce probabil să se trateze.
— Ce-aţi făcut? întrebă Vinberg. Ce-aţi zis? L-aţi trimis într-un spital
special?
— Care-i diferenţa, Edwin Iakovlevici? E sleit de puteri, m-am gândit că o
să-i îmbunătăţească hrana într-un staţionar. Oricum e mai bine decât în lagăr.
Dulin păru să-şi mai piardă din elanul pentru lucrul bine făcut.
— Faceţi pe prostul, Dulin, sau chiar sunteţi prost? zise profesorul destupat
la minte.
Dulin se pierdu de tot: întotdeauna socotise că e o onoare să vorbească
Vinberg cu el, să poarte cu el discuţii ştiinţifice, dar uite că nici una, nici două,
l-a făcut prost. Se supără îngrozitor.
— Cum aşa, Edwin Iakovlevici, chiar dumneavoastră mi-aţi vorbit despre
unul, Rilke, care spera să fie declarat iresponsabil ca să nu fie trimis în
lagăr… Chiar dumneavoastră… bâigui Dulin încercând să se justifice.
— Chiar eu ce? În anii treizeci nu existau nici haloperidolul, nici aminazina,
nici stelazina! Nu existau! L-aţi trimis la caznă, în camera torturilor, Dmitri
Stepanovici! Puteţi să mergeţi să mă denunţaţi.
Vinberg îşi lăsă capul în jos, fixând cu privirea discul – „Daniil Şafran
interpretează…“
Rămase tăcut, cu gura crispată. Ce ticăloşie… ce mârşăvie peste tot…