Ludmila Ulitkaia - Imago

rămăseseră după război puţini bărbaţi care să asigure reproducerea, cum ar
zice un veterinar. Se înşelau sperând că măcar el, având defectul pe care îl
avea, le va aparţine lor şi numai lor.
În zadar. El nu avea de gând să dea nimănui nici un drept asupra persoanei
sale, ceea ce presupunea implicit o posibilă căsătorie.
Bunin, Kuprin şi Cehov cu povestea Doamna cu căţelul deschiseseră calea
încă neexplorată în literatura rusă înainte de începutul secolului XX, aceea a
iubirii lumeşti, a pasiunii fulgerătoare, a adulterului, a legăturilor numite
„spurcate“ în secolul al XIX-lea.
Nici unul dintre scriitorii aceştia habar nu avea de problema spaţiului,
apărută după război, care îi privea atât pe adepţii iubirii de Dumnezeu, cât şi
pe amanţii cu pornirile cele mai primitive. Unde să-şi dea o întâlnire de
dragoste bărbatul care locuia cu mama într-o singură cameră? Unde să-şi
aducă el femeia împreună cu care să simtă „arsura soarelui“ 19 într-un oraş fără
hoteluri? Măcar un cotlon retras, nici pe ăsta nu-l găseai. Poate doar în natură,
vara, care era atât de scurtă…
Era un lucru imposibil să aducă o damă acasă, în spatele perdelei imprimate
artistic, care despărţea jumătatea de cameră destinată bărbatului, adică fiului,
de aceea destinată femeii, adică mamei. Să-şi dea întâlnire într-o cameră
închiriată special era dezgustător, dar şi scump, să ceară cheile de la locuinţa
unui prieten celibatar, asta chiar că nu se făcea… Delicateţea lui Viktor
Iulievici era pavăza moralităţii lui.
Avea noroc totuşi, prietenele lui locuiau în camere primite de la spaţiul
locativ. Trecea adesea pe la Lidocika, femeie divorţată, cu gâtul frumos şi
sânii minunaţi, care stătea singură într-o cameră; pe urmă a apărut Taniatravestita,
micuţă, suplă, stând ca pe arcuri, chiar şi pe stradă mergea sărind.
Soţul ei era actor la Saratov, ea, în schimb, stătea cu chirie într-o cameră pe
Sretienka, la o distanţă convenabilă de mers pe jos. Mai era Verocika,
traducătoarea de franceză, deşteaptă şi cultivată, cu care mergea la vila
părinţilor ei.
Nici una dintre femeile astea nu puneau piciorul în casa lui – Xenia
Nikolaevna nu suporta femei străine. Mama şi fiul îşi duceau liniştiţi traiul în
doi, Viktor Iulievici nu se gândea la nici o schimbare în viaţa lor.
În dimineaţa zilei de 2 martie îşi luau micul dejun format din pâine prăjită,
moale înăuntru şi cam arsă pe dinafară. Xenia Nikolaevna tăia feliile în
bucăţele mici, uşor de apucat pentru Vika. Gestul ei ocrotitor, uneori complet
inutil, o făcea să se întoarcă cu gândul la vremea când Vika era mic, când ea