Ludmila Ulitkaia - Imago

pentru o idee care nu-i trezea nici un fel de compasiune lui Miha – pentru
păcatele altora.
Să faci ce vrei cu viaţa ta – asta înseamnă să fii om matur. În ce priveşte
egoismul – e o însuşire a adolescenţei. Nu, nu mai vreau să fiu adolescent…
Intră în camera de baie, făcu un duş. Îmbrăcă o cămaşă curată. Se duse la
fereastră. Ramele ferestrelor erau scorojite, geamurile – murdare, dar pervazul
arăta curat. Deschise fereastra – afară ploua, amurgea, lumină slabă şi
mizerabilă a oraşului. Încă nu se aprinseseră felinarele, dar ce licăriri
mângâietoare.
Îşi scoase ghetele, ca tălpile să nu lase urme murdare, sări pe pervaz, abia
sprijinindu-se pe el. Bolborosi „Imago! Imago!“ şi se aruncă în gol.
Ce sunt aripile? Terminaţii ascuţite şi umede ale unui mecanism de zbor
bine întocmit, vârâte în crăpătura membranei chitinoase. Aripa, eliberată din
strânsoare, se întinde printr-o mişcare lungă, lină, se desface zvântându-se în
aer, şi iat-o pregătită pentru o primă zbatere. Cu o reţea de nervuri ca la
libelulă sau membranoasă ca la fluturi, cu un desen al nervaţiei complicat şi
desăvârşit, veche de când lumea şi incapabilă să se plieze sau foarte nouă şi
pliindu-se rapid şi sigur… Îşi ia zborul fiinţa înaripată lăsând pe pământ
învelişul de chitină, sicriul ei gol, şi aerul nou îi umple plămânii noi, şi o
muzică nouă îi răsună în organul auzului, nou şi perfect alcătuit.
Pe birou i-au rămas ochelarii şi o foaie de hârtie cu ultimele lui versuri:
Veni-va ziua când fi-vom luminaţi
Viitorul mi-e limpezit de-un crez:
Şi eu sunt om şi n-am trădat
Pe nimeni. Prieteni, pentru mine vă rugaţi.
Prietenii credincioşi şi-au luat rămas-bun de la prietenul necredincios –
fiecare cum a putut. La Taşkent, tătarii i-au cinstit memoria ţinând o slujbă de
pomenire după ritualul musulman. La Ierusalim, coreligionarii lui Marlen i-au
rostit un kadiş şi zece evrei au bolborosit în ivrit cuvinte de neînţeles, şi la
Moscova, Tamara, prietena Oliei, a făcut un parastas la biserica
Preobrajenski, unde slujea un preot liber-cugetător, care a avut curajul să se
roage pentru un sinucigaş.
Faţa mortului era acoperită cu un giulgiu. Era multă lume, plângeau toţi.
Viktor Iulievici stătea cu capul plecat, lacrimile curgeau pe faţa nerasă,
scofâlcită, a fostului profesor.
— Bietul băiat! Bietul Miha! E şi vina mea…