Ludmila Ulitkaia - Imago

Olga avea alte amintiri: urmele aproape şterse ale frescelor lui Dionisie,
mânăstirea lăsată în paragină, natura nordului molcomă, somnolentă, în care ea
îşi recunoscu adevărata patrie de la primul asfinţit sticlos precum cristalul de
mică.
Exact atunci, aflată în împrejurimile Vologdei, ea simţi că idealurile
părinţilor o dezamăgeau, că ei înşişi o dezamăgeau, că nu-şi mai făcea iluzii în
privinţa puterii de stat, a autorităţilor din ţara în care se născuse şi în privinţa
ţării însăşi, cu regimul crud şi inuman instituit de aceasta. Simţi deodată cum o
încearcă o dragoste nouă, chinuitoare, pentru nordul sărac şi umil, de unde se
trăgea tatăl ei, şi i se puse un nod în gât când târziu, la asfinţit, soarele se aşeză
pe lacul mare, cerul purpuriu se făcu treptat argintiu, şi totul în jur căpătă
culoarea argintului – câmpurile, apa, văzduhul. Nuanţa asta de verde-argintiu
era tot o descoperire din timpul călătoriei, Ilia o remarcase şi i-o arătase.
Tot în anii ăştia, generalul se mută cu totul în atelierul său, rareori se
întâmpla să iasă de acolo. Mama Olgăi se temea să nu-şi piardă slujba, deşi
nimeni n-o dădea afară: era mare ştab la partid şi la scriitori.
Când Kostia începu să meargă la şcoală, ei se mutară în apartamentul din
Moscova, şi Antonina Naumovna rămânea din ce în ce mai des peste noapte la
casa de vacanţă. Maşina de serviciu făcea aproape zilnic curse dus–întors ca
s-o ducă şi s-o aducă.
În al zecelea an, căsătoria Olgăi cu Ilia se poticni.
Ilia deveni nervos şi insistent: fire jucăuşă, grozav de veselă până mai ieri,
el se transformă într-un băiat trist, cu idei sumbre. La începutul lui 1980, îi
comunică Oliei că trebuie să părăsească ţara. Avuseseră şi înainte discuţii
despre plecare, dar fără nimic concret. Acum, hodoronc-tronc, Ilia se grăbea
grozav s-o ia din loc.
— O să cer invitaţie pentru toată familia. Dacă nu vrei să pleci, trebuie să
divorţăm.
— Vreau, sigur că vreau să plec. Dar gândeşte-te puţin. Vova n-o să-l lase
pe Kostia să plece pentru nimic în lume. Ca să-mi facă mie în necaz. Kostia o
să împlinească optsprezece ani, şi n-o să mai fie nevoie de acordul lui Vova.
N-am plecat acum zece ani, ce te-a apucat acum, dintr-odată?
Olia credea că e doar un capriciu al lui Ilia. Ilia însă insista, o zorea să se
hotărască. Olga se întâlni cu fostul soţ. Fără nici un rezultat. Vova se purtă ca
un tâmpit scos din sărite. Era chiar de mirare să-l vezi ce porc gras şi nemilos
devenise. El se opuse ferm, fără să lase cale de întoarcere, ba chiar trase o
înjurătură.