Ludmila Ulitkaia - Imago

datele culese de agenţii secreţi. Erau citate mai mult de treizeci de nume,
printre care şi numele lui Edik Tolmaciov. Nu avea legătură cu Gamaion, ci cu
Cronica, şi cu toţi cei implicaţi în mişcarea pentru apărarea drepturilor
omului. Erau de toate în procesele-verbale, mărturii sincere, vinovăţii
recunoscute…
— Ştiu toate astea, zise sec Aliona.
— N-am crezut nimic până în ultimul moment. Ca să-ţi spun drept, nici acum
nu-mi vine să cred. A avut loc confruntarea. Totul era adevărat. Nu ştiu ce leau
făcut. Poate că le-au smuls cu forţa declaraţiile. Am negat totul. Am
recunoscut doar că Serghei Borisovici e tatăl tău şi socrul meu. Eram convins
că mă vor implica în afacerea asta. Până-n ultima zi n-am crezut că-mi vor da
drumul. Nici acum nu-mi vine să cred.
Aliona nu-şi ridică privirea spre el, avea o expresie a feţei de parcă el nu
era acolo. Miha îşi puse mâna peste mâna ei:
— Parcă mi-e capul despicat în două. Nu putea Serghei Borisovici să
declare tot ce-a declarat. Şi totuşi am auzit cu urechile mele. Să nu crezi,
Aliona, că mi l-am scos de la inimă. Îi plâng de milă.
— Nu ştiu ce să zic, Miha, dar mie nu mi-e milă. Ştiam din copilărie că tata
e un erou.
Aliona nu-şi ridică ochii spre el, se uita sub leagăn, la umbra jucăuşă a
scaunului care se mişca într-o parte şi într-alta.
— Mă-mpingi rău, mama, zise fetiţa pe un ton sever.
Miha apucă bara leagănului.
— N-o atinge, zise fetiţa pe un ton şi mai sever.
Spre seară trecură pe la ei Jenia Tolmaciova şi un fel de prietenă de la
facultate a Alionei. La ora zece le dădură afară, spunându-le că trebuie să-i
facă baie fetiţei.
Potriviră cădiţa pe un taburet în camera de baie, turnară apă caldă şi o
aşezară înăuntru pe Maia. Ea spălă conştiincioasă păpuşica şi căţeluşul din
cauciuc, apoi începu să se joace cu apa împroşcând-o în toate părţile. Miha
privea din uşă pierit din pricina dragostei noi pentru copilaşul ud, cu şuviţele
de păr închise la culoare, lipite de frunte.
— Adu prosopul, îi ceru Aliona.
El primi spatele micuţ în prosopul mare. Pentru prima oară îşi ţinea copilul
în braţe, fetiţa era uşoară, dar atârna greu. Puţintică, dar uriaşă, mai mare
decât Miha, mai mare decât întreaga lume. Şi era chiar întreaga lume.
Mica mea lume, uriaşa mea lume,