Ludmila Ulitkaia - Imago

Era pagina cea mai frumoasă şi mai eroică din istoria Rusiei, din ea învăţau
băieţii, exersându-şi spiritul şi inima, sub îndrumarea lui Viktor Iulievici.
În compunerea lui Miha Melamidov era dat un citat din Herzen: „…am fost
la acest Te Deum, şi aici, în faţa altarului pângărit cu rugăciuni însângerate, m-
am jurat să-i răzbun pe condamnaţi şi să mă dedic luptei împotriva tronului,
altarului şi tunurilor. Nu m-am răzbunat; garda şi tronul, altarul şi tunurile sunt
tot acolo toate; dar au trecut treizeci de ani şi eu lupt sub acelaşi steag pe care
nu l-am trădat niciodată“.
Mai departe băiatul scria cu cuvintele lui: „Aşa au rămas ei nerăzbunaţi
până acum“.
Compunerea lui Miha îl înduioşă pe profesor: iată că protejatul lui a găsit
exact punctul de cotitură, criza morală a unui tânăr de un leat cu el, care trăise
acum o sută şi ceva de ani.
Nu, viaţa însemna mult mai mult decât cunoştinţele tulburătoare despre
decembrişti. Printre altele, se apropia Anul Nou, sărbătoarea cea mai
importantă, singura care nu era sub obrocul statului, fără steaguri roşii, o
sărbătoare cât se poate de omenească, în preajma bradului reabilitat, cu
băutura pe care adulţii erau îndreptăţiţi s-o bea (numai adulţii!), cu cadouri şi
surprize.
Nu fuseseră epidemii în anul acela, toţi aşteptau cu mare nerăbdare seara de
Anul Nou. Cu două săptămâni înainte de serbarea şcolară stabilită pentru 30
decembrie, elevii fierbeau de emoţie: planurile lor amoroase erau pe cale să
se înfăptuiască.
Prima seară în compania fetelor, ele apărând fără uniforme, gătite cu rochii
şi bluze colorate ca fluturii, câteva având părul lăsat liber. Şi profesoarele
veniseră dichisit îmbrăcate. Viktor Iulievici, puţin înduioşat, observă că
emoţia sărbătorii îi cuprindea pe toţi, fără excepţie. Până şi directoarea Larisa
Stepanovna era încălţată în pantofi cu toc şi îşi prinsese broşa de guler cu ace,
un fluture cu aripile desfăcute, nu se potrivea deloc cu ea.
Elevii din anii mari pregătiseră serata de atâta vreme şi cu atâta migală,
intenţionând să nu scape nimic din distracţiile îngăduite, încât proiectul lor
suferise numeroase modificări în cursul lunii decembrie. La început plănuiseră
să organizeze un bal cu costume, pe urmă îşi schimbaseră planul: n-o să fie bal
cu costume, o să fie bal, dar cu spectacole de amatori bine puse la punct. Îşi
propuseseră chiar să invite o orchestră adevărată, dar nu aveau bani pentru
asta. Poate că era bună şi ideea unor scheciuri comice interpretate de actori,
sau, dimpotrivă, a unui program cultural serios, cu Schubert în interpretarea