Ludmila Ulitkaia - Imago

— Să ieşi mai întâi cu Hera s-o plimbi. Prima oară e mai bine să fiu şi eu.
Bine? îi zise Marina lui Ilia.
„Ce fată inteligentă şi prevăzătoare“, se gândi el.
Luă zgarda şi lesa şi-i ordonă căţelei: „La plimbare“. Hera se uită la
Marina, aceasta repetă: „La plimbare“. Şi căţeaua o luă la pas în urma celui
învestit cu autoritate.
Marina se întoarse către Olga:
— N-am fost niciodată la Piter, pricepi? Am un prieten acolo care mă tot
cheamă, zice că e a-ntâia, nopţi albe, chestii… Cunosc gaşca de la Piter, nu
chiar foarte bine, vin băieţii să mă întâmpine. Mi-au promis hogeac, mă
găzduiesc ei.
„Cum s-a transformat într-o clipă dintr-o adolescentă sucită într-una cu
apucături de curvă, ca alea de la gară, o otravă, nu alta, se miră Olga puţin
speriată. Nu cumva e un joc al ei?“ Marina îi prinse gândul din zbor:
— Nu-s nici prima, nici a doua, Olia. Sunt sigur a treia, zise ea râzând cu un
râs puţin răguşit. Sau a patra!
Şi fără să schimbe tonul, îi dădu indicaţii Olgăi:
— O să plec după ce se întorc ei. Ies de două ori pe zi cu căţeaua,
dimineaţa devreme şi seara târziu. Devreme înseamnă pe la douăsprezece. Nu
mă scol înainte. Hera trebuie să alerge. Căţeii Laika nu-s căţei de casă. Le
place frigul, trebuie să se mişte. Poate că la anul mă mut la ţară. Mi s-a
propus…
Şi se uită cu un aer enigmatic la Olga, parcă aşteptând alte întrebări la care
nu era dispusă să răspundă.
Olga îi ghici gândul, nu-i puse alte întrebări. Îi plăcea firea ei independentă,
dar o irita insolenţa cu care înţelegea să-şi arate independenţa.
Puştanca plecă, şi toată lumea se duse la culcare: Kostia în chichineaţa de
lângă bucătărie, Hera pe pătura din hol, Olia şi Ilia pe patul din mesteacăn cu
vinişoare, cu decoraţii abracadabrante la căpătâi, care îşi împlinise datoria
conştiincios şi în prima căsnicie a Olgăi, şi în a doua.
A fost o noapte agitată: mai întâi pe Olia o apucă guturaiul, pe urmă începu
să tuşească. Spre dimineaţă se trezi cu o stare ciudată: simţea că parcă faţa îi
atârnă greu şi că nu mai poate să respire. Îl înghionti pe Ilia, trecu un timp până
să-l trezească, şi când, în sfârşit, făcu ochi, sări ca ars:
— Ce-i cu tine?
— Am o criză, nu ştiu… Poţi să chemi Salvarea?
Cei de la Urgenţă veniră foarte repede, după douăzeci de minute. Tot foarte