Ludmila Ulitkaia - Imago

legătură cu el? Activitatea lui Ilia la radio Svoboda 39 însemna ocazia fericită
de a evada spre viaţa trăită în libertate, sau era o continuare a jocului la două
capete în care s-a încurcat până la moartea sa?
Treaba asta era puţin probabil s-o descâlcească vreodată careva.
Ilia dispăru în gaura neagră căscată larg între cei doi grăniceri. Îi atârna la
gât, legănându-se, aparatul de fotografiat fără peliculă – i-o luaseră grănicerii
şi i-o expuseseră la lumină – şi în spate avea un mic rucsac aproape gol, cum
poartă turiştii. În el se afla lenjerie de schimb şi un manual de engleză, pe
care-l purta cu sine de doi ani.
După plecarea lui, Olia se trezi în noaptea aceea cu o hemoragie puternică,
o duseră la spital cu salvarea. Boala debutase cu mult timp în urmă, dar se
manifestă pentru prima dată în ziua aceea.
Primul an fără Ilia se scurse între scrisori şi crize. Olia slăbi îngrozitor, îi
pieri pofta de mâncare, mânca în scârbă câte o lingură de păsat de ovăz de trei
ori pe zi. Vechile prietene strânseră rândurile în jurul ei ca s-o compătimească.
Şi Antonina Naumovna o compătimea, şi cu cât mila ei era mai mare, cu atât
mai mult îşi ura fostul ginere.
În timpul ăsta, Ilia ajunse în America, unde totul arăta mai rău decât îşi
închipuia el. În plus, neamţul care scosese peste graniţă colecţia cu literatura
de avangardă, adunată de Ilia începând chiar din anii de şcoală, tărăgăna
lucrurile, nu-i dădea înapoi nimic. Preţul cărţilor, judecând după cataloagele
de vânzări, era semnificativ mai mare decât credea el.
Scrisorile lui erau rare, dar foarte interesante. Olga trăia de la o scrisoare la
alta. Îi scria lui Ilia mult, fără să-i pese de întreruperile datorate poştei: pentru
fiecare scrisoare primită de la el, trimitea zece.
După un an, Olia primi o grea lovitură. Nişte prieteni comuni o informară că
Ilia s-a însurat. Ea îi trimise o scrisoare furioasă. Primi un răspuns duios, plin
de căinţă: da, s-a căsătorit, e un om slab, căsătoria e fictivă, nu locuieşte cu
soţia, fiindcă ea trăieşte la Paris, şi ea, Olga, trebuie să-l înţeleagă, că aici, în
America, situaţia lui nu e roz deloc, că trebuie să-şi încerce norocul în Europa.
Căsătoria cu o rusoaică din Franţa îi dă această posibilitate. Altă ieşire nu
vede deocamdată.
Şi o uşoară incursiune în viitor dinspre trecut: chipurile, toate astea sunt
vremelnice, am fost silit să procedez aşa, dar avem încă fericirea înaintea
noastră… Şi un uşor reproş: puteai să-l părăseşti pe Kostia pentru un an, îl
aduceai pe urmă…
Pe Olga o cuprinse gelozia: cine era femeia, cum arăta, de unde apăruse?