Ludmila Ulitkaia - Imago

nenorocitul de băieţel neştiind de existenţa lor.
— Ursuleţul, ursuleţul, se bucură Iliuşa, şi tatăl lui se crispă de jenă şi
durere.
Ilia se apropia deja de staţia de metrou Recinoi Vokzal, în momentul când
Ludmila o ruga pe însoţitoarea din avion să-i mute pe locurile din primul rând,
unde băiatul avea mai mult loc pentru picioarele lui lungi. Iliuşa se aşeză
comod, repetând ultimele cuvinte auzite în ţara lui natală:
— …bilet grozav, bilet grozav…
Odată ajunsă în America, Ludmila se frământă mult înainte să-l plaseze pe
Iliuşa într-un aşezământ medical. Poate că nici nu l-ar fi dat, dar pe măsură ce
anii treceau, el devenea tot mai agresiv, nu-l mai putea stăpâni. L-au ţinut doi
ani într-o instituţie medicală, un fel de internat, unde urma nişte cursuri
speciale şi, după ce le termina, era în stare să facă lucruri simple de tot.
Liuda îl vizita duminica. Îi aducea ciocolată albă, favorita lui, şi sticle mari
cu Coca-Cola. Drumul până la el dura mai mult de două ore – de la Brighton
Beach, unde locuia într-un azil pentru săraci, până în capătul celălalt al
cartierului Queens. L-a vizitat în fiecare duminică timp de şase ani şi de
fiecare dată când se întorcea acasă, se prăvălea pe patul dublu, oferit de o
organizaţie caritabilă, închidea ochii şi-i mulţumea lui Dumnezeu că băiatul e
hrănit bine, că are parte de căldură şi de asistenţă medicală. Într-una din
duminici n-a venit să-l vadă, şi, se pare, el n-a remarcat absenţa mamei.
Cursurile de socializare mergeau foarte bine, şi pentru prima dată în viaţă
băiatul a primit de lucru: de două ori pe săptămână, vindea ziare la chioşcul
din staţia de lângă internat. Primea zece dolari pentru munca lui şi se ducea la
un mic magazin, unde lumea îl cunoştea, şi îşi cumpăra cadouri: o ciocolată
albă, o sticlă de Coca-Cola şi un bilet la loterie. Arăta cu degetul ciocolata şi
vânzătorul negru îl întreba:
— Ciocolată?
— Ciocolată, ciocolată, răspundea Ilia.
Pe urmă arăta cu degetul biletul de loterie, şi vânzătorul îi întindea hârtia
ştampilată zicându-i:
— Ţine un bilet grozav…
— Bilet grozav, repeta el.
În viaţa lui lucrurile s-au aranjat bine, avea prieteni cu care îşi pierdea
timpul la televizor. Din momentul când Liuda a încetat să-l mai viziteze,
cuvintele ruseşti i-au ieşit din mintea ciudată, în care înmagazina poezii,