Ludmila Ulitkaia - Imago

devenite cu anii poezii într-o limbă străină.
În ultima săptămână din mai, Ilia a terminat lucrul la prânz, a primit zece
dolari şi şi-a cumpărat ciocolata albă, sticla de Coca-Cola şi biletul la loterie.
Biletul a fost mai mult decât grozav – i-a adus o sumă uriaşă de bani, patru
milioane două sute de mii de dolari.
Instituţia care îl găzduia pe Ilia era rezervată săracilor, şi nu milionarilor.
Ilia, milionarul, habar nu avea cu ce problemă complicată se confrunta.
După lege, el era considerat ca având un handicap major. Îi murise mama. Au
încercat să dea de urma tatălui, Ilia Brianski. După multe scrisori trimise şi
nenumărate anchete, au aflat că tatăl locuia la München. Când au reuşit să-l
găsească, el era deja mort. Avocaţii l-au căutat pe fratele lui vitreg,
Konstantin.
L-au chemat pe Kostia şi el a venit la New York. Şi-a amintit vag că Ilia
avea un fiu din prima căsătorie. Medicii l-au prevenit că are un frate bolnav.
Când l-a văzut, Kostia s-a îngrozit, dar s-a abţinut să-şi arate uluirea. L-a bătut
pe umăr pe uriaşul cât un munte şi i s-a adresat în rusă:
— Salut, frate.
Acestuia i-a înflorit zâmbetul pe faţă:
— Salut, frate.
Kostia a scos din portofel fotografia lui Ilia:
— Uite-l pe Ilia.
Ilia a luat fotografia şi chipul i s-a luminat:
— Ilia.
— Mă numesc Kostia.
Ilia a stat puţin să se gândească şi a zis forţându-se să se concentreze:
— Ursuleţ.
Kostia habar nu avea de darul Olgăi.
Ilia a repetat de câteva ori cuvântul ursuleţ, apoi a început să recite o
poezie:
Când din oraş, hoinar şi adâncit în gânduri,
ies şi în cimitirul public dau o raită,
cavouri, colonete, grilaje şi mormânturi… 61
A recitat-o până la sfârşit.
— Mai spune, i-a cerut Kostia.
Şi Ilia şi-a încruntat fruntea, a scos o altă poezie din memoria sa bolnavă,
dar de necuprins.