Ludmila Ulitkaia - Imago

puterea sovietică n-avea ce să-i facă, trăia pur şi simplu ca un parazit!
Prietena Tamara fu prima care îşi dădu seama că Olga o ia razna. Parcă
intrase diavolul în femeia asta generoasă, bună la suflet. Când vorbea despre
Ilia, i se schimba şi timbrul vocii, şi felul de a vorbi, chiar şi expresiile.
Înainte vreme habar n-avea de asemenea cuvinte. Tamara oscilă mult timp dacă
să-i spună Olgăi ce credea, şi în ce ele din urmă îi zise că trebuia să se lupte
cu nebunia ei, că dacă nu era în stare să spună „nu“ geloziei dezlănţuite, o să
ajungă la spitalul de boli mintale.
Olga era însă bună de gură, se pricepu să-i convingă pe toţi că nu era vorba
de boală şi de gelozie, ci de adevăr şi dreptate, şi cât timp vorbea, totul suna
logic şi convingător, dar ajungea să ieşi pe uşă, ca să-ţi dai seama că starea ei
era rodul nebuniei mistuitoare. Olga avea multă putere de convingere, şi doar
Kostia îi rezista. Continua să-l iubească pe Ilia şi nu avea de gând să-l pună la
zid pentru nu se ştie ce fapte josnice.
Şi de ce să intre Kostia în toată povestea asta? El aparţinea în întregime
micuţei fete delicate, cu pieliţe la unghii. Nici prin gând nu-i trecea să plece
din ţară, viaţa lui era aici, avea toate motivele să rămână.
— Pleacă, mamocika, dacă vrei. Fără mine.
Olga făcu mare tărăboi când găsi în biroul lui pachetul cu scrisori de la Ilia,
trimise nu pe adresa lor, ci la post-restant. Poşta se afla la parterul blocului
lor. Mai întâi le citi înfrânându-şi tremurul din mâini şi picioare. Scrisorile
lungi, minunat alcătuite, conţineau impresiile unui om care plecase pentru
prima oară din Uniunea Sovietică. Prima scrisoare trimisă din Viena suna
aproape la fel cu aceea trimisă ei: Ilia trebuia să depăşească mirajul
irezistibil, nu-i venea a crede ce vedea, confruntat fiind cu o realitate diferită
de aceea cu care i se obişnuiseră de o viaţă ochii, nasul, gustul. Ea citi într-o
altă scrisoare, trimisă în ajunul plecării în America, următoarea frază care o
afectă serios: „ca să supravieţuieşti în Occident trebuie, în primul rând, să te
poţi lepăda de tot ce ai trăit în Rusia“. Şi ea îşi făcea socoteala la ce lucruri
trebuia să renunţe ca să supravieţuiască. Urmau scrisorile din New York, nişte
dubluri ale celor trimise ei: despre nepotrivirea dintre cultura americană şi
cultura rusă pe care el o lua în tragic, despre „superficialitatea“ culturii
americane nu în sensul figurat, îndeobşte admis, ci în sensul propriu al
termenului, acela de „suprafaţă“: corp bine spălat, haine mirosind a detergenţi,
asfalt strălucind de curăţenie, orice înveliş sau ambalaj nefiind mai puţin
important decât conţinutul. Despre cum a pierdut o zi întreagă căutând ceva
care merita fotografiat, până a găsit, în sfârşit, o groapă mare cu moloz şi alte